F1: Ferrari şi-a prezentat monopostul pentru sezonul competiţionl 2022

Data:

Echipa Ferrari a prezentat oficial joi noul său monopost de Formula 1, denumit F1-75, cu care scuderia italiană intenţionează să obţină victorii în noul sezon al Campionatului mondial de F1, scrie AFP, preluat de Agerpres.

Ultimul succes al lui Ferrari datează de la Marele Premiu din Singapore din 2019. În clasamentul constructorilor, Ferrari a terminat pe locul 6 în 2020 şi pe locul 3 în 2021.

Pentru 2022, lista piloţilor rămâne neschimbată, cu monegascul Charles Leclerc, 24 de ani, şi cu spaniolul Carlos Sainz, 27 de ani.

F1-75 are un profil diferit faţă de monopostul din 2021 pentru a se conforma noilor reglementări care intră în vigoare în acest sezon.

Acesta din urmă favorizează efectul de sol, adică aspiraţia, mai degrabă decât forţa aerodinamică, iar roţile sunt mai mari.

„Ferrari e singura echipă care a participat la toate ediţiile Campionatului Mondial de Formula 1, din 1950”, a amintit, în timpul prezentării, John Elkann, preşedintele Ferrari. „Acum este momentul să găsim calea spre victorie”, a adăugat el.

„Aşteptările sunt foarte mari pentru că noi concurăm pentru Ferrari şi trebuie să câştigăm întotdeauna”, a spus Charles Leclerc. „Vom vedea cum va evolua maşina pe pistă”, a adăugat el.

Culoarea dominantă a lui F1-75 este roşu, dar are şi părţi negre. Numărul 75 comemorează numărul de ani de existenţă a scuderiei Ferrari.

Red Bull a prezentat deja versiunea preliminară a monopostului său pentru 2022, iar Mercedes urmează să o prezinte vineri.

Primele teste din presezon sunt programate la Barcelona în perioada 23-25 februarie, iar prima cursă va avea loc în Bahrain pe 20 martie.

Sursa: AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Roberto Martinez, în vizorul KNVB pentru postul de selecţioner al Olandei

Spaniolul Roberto Martinez, care a condus Portugalia la Cupa Mondială 2026, se află în vizorul Federaţiei olandeze de...

La Liga va introduce un senzor în mingile de joc pentru a sprijini echipa de arbitri în campionatul spaniol

Liga spaniolă de fotbal (La Liga) a prezentat, luni, "mingea conectată", o nouă iniţiativă ce implică un senzor...

Ferran Torres nu s-a prezentat la Barca, după ce a primit permisiunea să negocieze cu PSG

Atacantul echipei FC Barcelona, Ferran Torres, care trebuia să se alăture lotului blaugrana, miercuri, pentru antrenamentele din perioada...

Julian Alvarez s-a alăturat de miercuri antrenamentelor colective la Atletico Madrid

Atacantul argentinian Julian Alvarez s-a reîntors miercuri la prima echipă a lui Atletico Madrid, la complexul de antrenamente...