Portughezul Diogo Jota (FC Liverpool) a decedat într-un accidenr rutier

Data:

Internaţionalul portughez Diogo Jota (28), jucătorul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, şi-a pierdut viaţa joi dimineaţă într-un accident rutier produs în provincia spaniolă Zamora, informează Marca.

Accidentul s-a produs la kilometrul 65 al autostrăzii A-52, în apropierea oraşului Palacios de Sanabria.

Jucătorul lui Liverpool a murit după ce vehiculul în care se afla împreună cu fratele său Andre, în vârstă de 26 de ani, de asemenea fotbalist profesionist, a părăsit carosabilul, provocând un incendiu.

Fratele lui Diogo Jota şi-a pierdut la rândul său viaţa în accident, conform Marca.

Potrivit martorilor care au sunat la 112, maşina a fost cuprinsă de flăcări, care s-au extins şi la vegetaţia din apropiere.

Diogo Jota evolua din anul 2020 la FC Liverpool, club alături de care a câştigat titlul de campion al Angliei în sezonul recent încheiat.

El a mai jucat în cursul carierei sale la echipele Pacos Ferreira, Atletico Madrid, FC Porto şi Wolverhampton Wanderes, fiind selecţionat de 49 de ori (14 goluri) la naţionala Portugaliei, cu care a câştigat Liga Naţiunilor în 2019 şi 2025.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

PSG nu are nicio îndoială în privinţa nivelului său, a declarat Luis Enrique

Antrenorul lui Paris Saint-Germain, Luis Enrique, a dat asigurări marţi că echipa nu are "nicio îndoială" cu privire...

FC Barcelona a refuzat o ofertă uriaşă a lui PSG pentru Yamal, a confirmat preşedintele Laporta

FC Barcelona a refuzat o ofertă uriaşă a lui Paris Saint-Germain pentru fotbalistul Lamine Yamal, a confirmat preşedintele...

Mirel Rădoi – Venirea la FCSB e o provocare; calificarea în Conference League ar fi precum câştigarea unui trofeu

Tehnicianul Mirel Rădoi a declarat, marţi, în prima sa conferinţă de presă de la instalarea în funcţia de...

Mauricio Pochettino va asista la meciul dintre Tottenham şi Atletico Madrid, din Liga Campionilor

Mauricio Pochettino, fostul antrenor al echipei Tottenham Hotspur, va fi prezent la meciul pe care londonezii îl vor...