Kvitova şi-a luat adio în lacrimi de la Wimbledon

Data:

Jucătoarea cehă Petra Kvitova şi-a luat un adio emoţionant de la Wimbledon, turneu de Grand Slam pe care l-a câştigat de două ori (2011, 2014), după ce a fost învinsă în primul tur cu 6-3, 6-1 de favorita 10, Emma Navarro (SUA), scrie BBC.

La finalul meciului, ultimul pentru cehoaică la Wimbledon, Kvitova nu şi-a putut opri lacrimile când a primit ovaţiile publicului care s-a despărţit de o mare campioană, una dintre cele mai frumoase jucătoare din circuit.

Deşi a pierdut, Kvitova, 35 de ani, a primit microfonul pe teren şi s-a adresat publicului: ”Îmi va fi dor de Wimbledon, îmi va fi dor de tenis, îmi va fi dor de voi, fani – dar sunt pregătită şi pentru următorul capitol al vieţii. Abia aştept să mă întorc ca membră a All England Club”.

În timp ce familia ei o privea din tribună, Petra le-a mulţumit tuturor, inclusiv puţinilor antrenori pe care i-a avut, adăugând: ”Primul meu antrenor a fost tatăl meu, ultimul este soţul meu (Jiri Vanek)”. Pe 7 iulie 2024, Kvitova a născut un băieţel, botezat Petr.

Vocea i s-a frânt când a vorbit în cehă atunci când s-a adresat familiei sale şi şi-a luat timp să părăsească terenul şi să-şi trăiască ultimele momente acolo.

Kvitova a anunţat deja că se va retrage la finele anului 2025 şi ar dori ca US Open să fie ultimul ei turneu.

Câştigătoare a şase Cupe Billie Jean King (ex-Fed Cup) cu Cehia, dublă semifinalistă la Roland Garros (2012, 2020) şi finalistă la Australian Open în 2019, jucătoarea stângace are în palmares 31 de titluri la simplu, de la Hobart în 2009 până la Berlin în 2023.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...