Coco Gauff, numărul 2 mondial, eliminată în primul tur la Wimbledon

Data:

Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff, numărul 2 mondial, a fost eliminată în primul tur al turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, fiind învinsă în două seturi, 7-6 (7/3), 6-1, de ucraineanca Daiana Iastremska, într-o partidă disputată marţi.

Gauff (21 ani), campioană la Roland Garros în urmă cu o lună, este a treia jucătoare din era Open care pierde meciul de debut la Wimbledon în acelaşi an în care a fost laureată pe zgura pariziană, după belgianca Justine Henin (2005) şi italianca Francesca Schiavone (2010).

Reprezentanta Statelor Unite se alătură astfel compatrioatei sale Jessica Pegula, favorita numărul 3 de la Wimbledon, care a părăsit la rândul ei competiţia londoneză încă din primul tur, după ce s-a înclinat în două seturi, 6-2, 6-3, în faţa italiencei Elisabetta Cocciaretto, ocupanta locului 116 în clasamentul WTA.

Ziua de marţi nu a fost bună nici pentru campioana olimpică en titre, chinezoaica Zheng Qinwen, cap de serie numărul 5, care s-a înclinat în trei seturi, 7-5, 4-6, 6-1, în faţa cehoaicei Katerina Siniakova.

Sofia Kenin, campioană la Australian Open în 2020 şi cap de serie numărul 28 la Wimbledon, a acces în schimb în turul următor, după ce a câştigat duelul 100% american cu Taylor Townsend, de care a dispus cu 7-6 (7/5), 6-2.

Rezultate – turul 1:
Katerina Siniakova (Cehia) – Zheng Qinwen (China/N.5) 7-5, 4-6, 6-1
Mirra Andreeva (Rusia/N.7) – Mayar Sherif (Egipt) 6-3, 6-3
Lucia Bronzetti (Italia) – Jil Teichmann (Elveţia) 6-4, 7-5
Hailey Baptiste (SUA) – Sorana Cirstea (Româna) 6-7 (0/7), 6-1, 6-2
Victoria Mboko (Canada) – Magdalena Frech (Polonia/N.25) 6-3, 6-2
Barbora Krejcikova (Cehia/N.17) – Alexandra Eala (Filipine) 3-6, 6-2, 6-1
Caroline Dolehide (SUA) – Arantxa Rus (Olanda) 6-2, 6-2
Veronika Kudermetova (Rusia) – Zhu Lin (China) 6-3, 6-2
Emma Navarro (SUA/N.10) – Petra Kvitova (Cehia) 6-3, 6-1
Wang Xinyu (China) – Karolina Muchova (Cehia/N.15) 7-5, 6-2
Zeynep Sonmez (Turcia) – Jaqueline Cristian (România) 7-6 (7/3), 6-3
Suzan Lamens (Olanda) – Iva Jovic (SUA) 6-1, 6-1
Ekaterina Alexandrova (Rusia/N.18) – Priscilla Hon (Australia) 6-2, 7-5
Elsa Jacquemot (Franţa) – Magda Linette (Polonia/N.27) 6-7 (7/9), 6-1, 6-4
Belinda Bencic (Elveţia) – Alycia Parks (SUA) 6-0, 6-3
Katie Volynets (SUA) – Tatjana Maria (Germania) 3-6, 7-6 (7/4), 6-1
Elisabetta Cocciaretto (Italia) – Jessica Pegula (SUA/N.3) 6-2, 6-3
Iga Swiatek (Polonia/N.8) – Polina Kudermetova (Rusia) 7-5, 6-1
Caty McNally (SUA) – Jodie Burrage (Marea Britanie) 6-3, 6-1
Danielle Collins (SUA) – Maria Camila Osorio (Columbia) 6-3, 6-2
Veronika Erjavec (Slovenia) – Marta Kostiuk (Ucraina/N.26) 3-6, 6-3, 6-4
Clara Tauson (Danemarca/N.23) – Heather Watson (Marea Britanie) 2-6, 6-4, 6-3
Anna Kalinskaia (Rusia) – Nina Stojanovic (Serbia) 6-3, 7-6 (7/4)
Maria Sakkari (Grecia) – Anna Blinkova (Rusia) 6-4, 6-4
Elena Rîbakina (Kazahstan/N.11) – Elina Avanesian (Armenia) 6-2, 6-1
Daria Kasatkina (Australia/N.16) – Emiliana Arango (Columbia) 7-5, 6-3
Irina-Camelia Begu (România) – Kaja Juvan (Slovenia) 7-6 (8/6), 1-6, 6-3
Iulia Starodubţeva (Ucraina) – Francesca Jones (Marea Britanie) 1-6, 6-3, 6-1
Liudmila Samsonova (Rusia/N.19) – Maya Joint (Australia) 6-3, 6-2
Sofia Kenin (SUA/N.28) – Taylor Townsend (SUA) 7-6 (7/5), 6-2
Jessica Bouzas (Spania) – Ella Seidel (Germania) 6-3, 3-2 (abandon Seidel)
Anastasia Zaharova (Rusia) – Victoria Azarenka (Belarus) 6-2, 2-6, 6-1
Daiana Iastremska (Ucraina) – Coco Gauff (SUA/N.2) 7-6 (7/3), 6-1

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Phil Foden şi-a prelungit contractul cu Manchester City

Phil Foden, fotbalistul englez al lui Manchester City, a semnat un nou contract care îl va menţine la...

FRF a stabilit programul ediţiei 2026-2027 a Ligii a II-a

Federaţia Română de Fotbal a stabilit, miercuri, prin tragere la sorţi, programul sezonului regulat din cadrul ediţiei 2026-2027...

Columbianul James Rodriguez s-a despărţit după numai şase luni de echipa Minnesota United

Fotbalistul columbian James Rodriguez s-a despărţit după numai şase luni de formaţia americană Minnesota United, din Major League...

Donald Trump îşi doreşte ca Gianni Infantino să preia postul de secretar general al ONU

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, îşi doreşte ca Gianni Infantino, preşedintele Federaţiei internaţionale de fotbal (FIFA), să devină...