Preşedintele Emmanuel Macron va inaugura joi Satul Olimpic al JO 2024 de la Paris

Data:

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, va inaugura joi Satul Olimpic din Saint-Denis, cu cinci luni înaintea Jocurilor Olimpice de la Paris (26 iulie – 11 august), al căror epicentru faraonic va fi, cu aproape 14.000 de sportivi şi staffurile lor, şi ale cărui chei vor fi înmânate organizatorilor, informează AFP, scrie Agerpres.

Momentul debutului Jocurilor Olimpice de la Paris se apropie treptat, iar etapa de joi face şi mai concretă sosirea acestui eveniment global găzduit de capitala Franţei.

Preşedintele francez, a cărui ultimă vizită a avut loc în urmă cu mai bine de doi ani, în octombrie 2021, într-un moment în care Satul Olimpic nu era decât un vast şantier, va putea constata imensitatea lucrărilor realizate.

Emmanuel Macron va putea aprecia succesul acestui proiect titanic, construit în şapte ani, care reuneşte aproape 82 de clădiri, 3.000 de apartamente şi 7.200 de camere, pe un teren care se întinde pe 52 de hectare, în nordul Parisului, între Saint-Denis, insulta Saint-Denis şi Saint-Ouen.

Însă munca pentru primirea celor 206 delegaţii olimpice nu se va încheia după momentul predării cheilor, deoarece organizatorii vor avea de lucru în următoarele cinci luni. Asta pentru că apartamentele livrate sunt goale, iar acum vor trebui echipate, mobilierul instalat (paturi, noptiere etc) şi amenajate centre de servicii pentru sportivi.

„Asta reprezintă peste 345.000 de piese în total, care vor fi transportate. Pilote, noptiere, paturi vor fi 14.250, vom avea 8.200 de ventilatoare şi 5.535 de canapele”, a declarat Laurent Michand, directorul Satelor Olimpic şi Paralimpic la Paris-2024. „Vor fi doi sportivi într-o cameră de 12 metri pătraţi şi o baie pentru patru oameni. Toţi vor fi cazaţi în aceleaşi condiţii”, a adăugat el.

Dotările acestor apartamente, precum şi numeroasele servicii de care se vor bucura sportivii şi personalul acestora pe parcursul şederii în Satul Olimpic vor fi asigurate de către sponsori.

În timpul Jocurilor Olimpice, Satul va funcţiona într-adevăr ca un oraş clasic, dar efemer. Sportivii vor putea, de exemplu, să îşi spele rufele în spălătorii temporare, având la dispoziţie aproape 600 de maşini de spălat şi uscătoare. Întreţinerea apartamentelor din peste 70 de reşedinţe va fi asigurată de 12 servicii specializate împrăştiate în tot Satul.

Din apartamente vor lipsi doar bucătăriile. Sportivii vor avea acces 24 de ore din 24 la un restaurant gigant, cu o gamă de şase teme culinare (Italia, Asia, Franţa etc.) pentru aproape 3.200 de locuri şi 40.000 de mese servite pe zi. Un al doilea restaurant va fi instalat pe insula Saint-Denis, iar ”food trucks” vor fi distribuite în tot Satul Olimpic, ”pentru a le permite sportivilor să aibă o alternativă la catering”, a subliniat Laurent Michaud.

Un magazin universal, o secţie de poliţie, un salon de coafură, o sală de fitness, un bar (fără alcool) şi un centru multiconfesional: sportivilor nu ar trebui să le lipsească nimic. Chiar şi un oficiu poştal va fi instalat temporar în acest oraş, care nu va avea primar.

Va fi disponibilă şi o policlinică de 3.000 de metri pătraţi, în locul unei şcoli de osteopatie. Sportivii vor putea să meargă acolo la orice oră, pentru a primit tratament ori pentru un CT sau RMN.

Pentru a deplasare în acest sat „vor fi puse la dispoziţie biciclete” precum şi „navete electrice, care vor circula 24 de ore pe zi”, a adăugat Laurent Michaud.

Odată cu încheierea Jocurilor Paralimpice, la mijlocul lunii septembrie, apartamentele vor fi reconfigurate pentru a găzdui rezidenţii şi afacerile din acest nou cartier.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: Florinel Coman şi Darius Olaru, jucătorii cu cel mai mare impact în Superligă

Florinel Coman şi Darius Olaru, care au câştigat recent titlu cu FCSB, sunt jucătorii cu cel mai mare...

Scrimă: Emilia Corbu, campioană naţională la floretă

Scrimera Emilia Corbu (CS Rapid Bucureşti) a câştigat titlul de campioană naţională individuală la floretă după ce a...

Judo: Cozmin Guşă – Alex Creţ e printre protagonişti la Mondiale, ar putea să o ajute şi pe Florentina Ivănescu

Preşedintele Federaţiei Române de Judo, Cozmin Guşă, a declarat că Alex Creţ, medaliat cu bronz la Europene, va...

Tenis: Trei români, semifinalişti la turneul ITF de la Bucureşti

Trei din cei patru semifinalişti ai turneului ITF de la Bucureşti, organizat de CS North Tennis şi dotat...