Nicolo Zaniolo, internaţionalul italian al clubului englez de fotbal Aston Villa, a declarat forfait, miercuri, pentru EURO 2024 din Germania (14 iunie-14 iulie) din cauza unei accidentări la piciorul stâng, informează AFP, scrie Agerpres.
„Din păcate, sunt nevoit să renunţ la visul de a-mi reprezenta ţara la o mare competiţie, dar această zi va veni, sunt sigur, şi va fi foarte frumos”, a scris Zaniolo pe contul său de Instagram.
Zaniolo (24 ani) suferă de o microfractură la piciorul stâng contractată luni, în etapa a 37-a din Premier League, la meciul cu Liverpool.
Atacantul italian, împrumutat de Galatasaray la Aston Villa, a fost selecţionat de 19 ori în echipa Italiei, având 2 goluri marcate.
Selecţionerul italian Luciano Spalletti l-a utilizat în şase din ultimele opt meciuri disputate de Squadra Azzurra de când a preluat funcţia în august anul trecut.
Spalletti va anunţa lista jucătorilor selecţionaţi pentru EURO 2024 la începutul săptămânii viitoare.
Italia, campioana europeană en titre, va întâlni Albania, Spania şi Croaţia în faza grupelor la turneul final.
AGERPRES