Fotbal: Rapid a învins-o pe UTA cu 4-1 şi a revenit pe locul al doilea în Superligă

Data:

Rapid Bucureşti a revenit pe locul secund în Superliga de fotbal, după ce a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 4-1 (2-1), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a 28-a, scrie Agerpres.

Rapid a făcut uitat eşecul de la Iaşi, impunându-se clar, prin golurile marcate de Albion Rrahmani (1, 82), Robert Bădescu (13) şi Borisav Burmaz (90+6), în timp ce pentru oaspeţi a punctat Claudiu Micovschi (44).

Echipa antrenată de Cristiano Bergodi a deschis scorul după numai 52 de secunde, prin kosovarul Rrahmani, după o gafă de proporţii comisă de Alexandru Benga.

Gazdele au ratat şansa desprinderii în min. 12, când Christopher Braun a şutat în portarul Florin Iacob. Din cornerul rezultat, executat de Claudiu Petrila (13), tânărul fundaş Robert Bădescu (18 ani) a marcat la meciul său de debut în Superligă.

UTA a ieşit la joc şi slovacul Andrej Fabry (38) a ratat o ocazie uriaşă, şutând pe lângă poartă de la 10 metri. Arădenii au reuşit să înscrie în finalul primei reprize, prin Micovschi, jucător împrumutat de la Rapid până în vară, care a trimis în poartă cu capul mingea centrată de Tiberiu Căpuşă (44).

Oaspeţii au dominat începutul reprizei secunde şi au ratat mai multe ocazii mari de gol. Kevin Luckassen (ex-Rapid) a trimis cu capul pe lângă poartă (51), portarul Marian Aioani a respins şutul de la distanţă expediat de Fabry (52), iar fundaşul croat Marko Stolnik (52) a reluat puţin alături de poartă la cornerul executat de Fabry (52).

Pe final, Rapid a reuşit să se desprindă, după o pasă greşită a kenyanului Eric Johana Omondi, Funsho Bamgboye l-a lansat pe Rrahmani, care a realizat dubla (82). Atacantul sârb Borisav Burmaz a închis tabela (90+6), la ultima fază de joc, o lovitură liberă de la aproape 30 de metri, pe care a trimis-o în vinclu.

În min. 27, joc a fost întrerupt pentru circa cinci din cauza unui spectator cu probleme de sănătate. Acesta a fost evacuat cu ambulanţa.

Golul marcat de Albion Rrahmani după 52 de secunde este al treilea cel mai rapid din acest campionat. Doru Andrei (FC Voluntari) a reuşit cel mai rapid gol al sezonului, în secunda a 11-a a partidei cu Rapid (2-1), din etapa a patra (7 august). Jovan Markovic (Universitatea Craiova) a marcat al doilea cel mai rapid gol, după 48 de secunde, în meciul cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (2-1), în etapa a 9-a a Superligii de fotbal (16 septembrie).

Rapid şi UTA s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 70 de ori, fiecare şi-a trecut în cont câte 25 de victorii, iar alte 20 de partide s-au terminat la egalitate.

Palmaresul cu Rapid gazdă este acum de 35 de jocuri, 17 succese Rapid, 10 remize, 8 victorii UTA.

Antrenorul arădenilor, Mircea Rednic, a câştigat titlul cu Rapid ca jucător (1998-1999) şi ca antrenor principal (2002-2003).

Lovitură de start a fost dată de halterofila Loredana Toma (CS Rapid), multiplă campioană europeană şi mondială. Toma a primit un tricou al echipei Rapid cu numărul 10 şi prenumele ei pe spate.

FC Rapid Bucureşti – AFC UTA Arad 4-1 (2-1), Giuleşti Superbet Arena – Bucureşti
Au marcat: Albion Rrahmani (1, 82), Robert Bădescu (13), Borisav Burmaz (90+6), respectiv Claudiu Micovschi (44).
Arbitru: Cătălin Popa (Piteşti); arbitri asistenţi: George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel), Adrian Popescu (Craiova); al patrulea oficial: Ovidiu Robu (Chitila)
Arbitru video: Rareş George Vidican (Satu Mare); arbitru asistent video: Andrei Moroiţă (Ploieşti)
Observatori: Corneliu Fecioru (Bucureşti) – CCA, Viorel Anghelinei (Galaţi) – LPF
AGERPRES

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Atletism: Trei victorii pentru România, la concursul Grand Slam de la Ierusalim

Atleţii români au obţinut trei victorii la concursul Grand Slam de la Ierusalim, găzduit duminică de Stadionul Givat...

Fenerbahce s-a impus în derby-ul cu Galatasaray şi a relansat lupta pentru titlu în Turcia

Fenerbahce a învins-o pe rivala Galatasaray cu scorul de 1-0, duminică seara, în deplasare, iar cu acest prilej...

Fotbal: Suporterii i-au adus un omagiu vibrant antrenorului Juergen Klopp la ultimul său meci la Liverpool

Antrenorul Juergen Klopp a primit un omagiu vibrant din partea suporterilor echipei de fotbal Liverpool, duminică, la ultimul...

Zverev urcă pe locul patru în clasamentul ATP, după titlul cucerit la Roma

Tenismanul german Alexander Zverev a urcat de pe locul cinci pe patru în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti...