Lionel Messi crede că ediţia din acest an a turneului Copa America va fi foarte echilibrată

Data:

Lionel Messi, căpitanul selecţionatei de fotbal a Argentinei, a asigurat marţi, cu două zile înainte de startul turneului Copa America 2024, că echipa sa este favorită, dar că se aşteaptă la o competiţie „foarte, foarte echilibrată”, în care campioana mondială en titre va trebui să „continue să facă acelaşi lucru şi chiar mai mult” pentru a câştiga din nou trofeul, informează EFE.

„Întotdeauna am spus şi spun că Argentina este favorită, însă, din cauza felului nostru de a fi, de a ne considera mereu cei mai buni, luăm întotdeauna lucrurile de la sine înţeles şi am primit o mulţime de lovituri pentru asta. Astăzi putem spune că suntem cei mai buni, pentru că suntem ultimii campioni mondiali, dar asta nu înseamnă că vom câştiga la pas această Copa America”, a declarat Messi pentru America TV.

Căpitanul argentinian a evidenţiat atmosfera bună care există în lotul de jucători convocat de Lionel Scaloni, la care a contribuit cucerirea a trei trofee în ultimii ani (Copa America, Finalissima şi Cupa Mondială), iar toate aceste succes, obţinute într-un timp atât de scurt, ‘îţi oferă linişte sufletească”.

Messi a insistat încă o dată că participarea sa la viitoarea ediţie a Cupei Mondiale depinde de modul în care se va simţi pe parcursul perioadei rămase până în 2026 şi a recunoscut că succesul de la Mondialul din Qatar, în 2022, a reprezentat „o revanşă” pentru el şi coechipierii săi din naţionala Argentinei după eşecul suferit în finala din 2014, în faţa Germaniei.

„Am fost mereu recunoscător pentru dragostea primită de-a lungul carierei mele. Şi parcă toată lumea ar fi vrut să se termine aşa, că nu puteam părăsi fotbalul fără să fiu campion mondial. Şi ei bine, slavă Domnului că a fost posibil şi pentru mine a încununat totul şi am realizat mult mai mult decât visam când am început, pentru că nu mi-am imaginat niciodată că voi trăi toate astea”, a mai spus starul argentinian.

Argentina va înfrunta vineri Canada în meciul de debut de la Copa America 2024, competiţie care se derulează în Statele Unite, cu participarea echipelor din CONMEBOL şi CONCACAF.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

„Mă simt foarte singur uneori”, a spus Zverev după eliminarea în primul tur la Wimbledon

"Mă simt foarte singur uneori", a declarat tenismanul german Alexander Zverev, numărul 3 mondial, după ce a fost...

Wimbledon: Un prim tur devastator pentru capii de serie

Coco Gauff, Alexander Zverev, Jessica Pegula şi Daniil Medvedev: 23 de capi de serie au fost eliminaţi în...

F1: Max Verstappen, aproape de a se alătura echipei Mercedes în 2026

Max Verstappen, pilotul olandez al lui Red Bull, câştigătorul ultimelor patru ediţii ale Campionatului Mondial de Formula 1,...

Fostul arbitru central Ovidiu Haţegan va îndeplini rolul de VAR Manager Analyst în cadrul CCA

Fostul arbitru central Ovidiu Haţegan va prelua funcţia de VAR Manager Analyst în cadrul Comisiei Centrale a Arbitrilor,...