Croaţia şi Albania, amendate cu 87.000, respectiv 37.000 de euro din cauza fanilor

Data:

Comisia de Etică şi Disciplină a UEFA a impus o amendă de 87.875 de euro Croaţiei şi una de 37.375 de euro Albaniei, din cauza incidentelor provocate de fanii lor la meciurile de la EURO 2024 la fotbal, scrie EFE.

Croaţia a fost sancţionată pentru conduita fanilor săi la meciul cu Spania (0-3), disputat pe Stadionul Olimpic din Berlin, pe 15 iunie în Grupa B.

UEFA a amendat Federaţia croată cu 63.875 de euro pentru aruncarea cu diverse obiecte de plastic în teren şi o amendă de 24.000 de euro torţe aprinse în timpul partidei.

Federaţia croată de fotbal a cerut o explicaţie pentru această sancţiune şi nu exclude depunerea unui apel.

Croaţia va juca miercuri cu Albania, la Hamburg.

Albania a fost la rândul ei amendată cu 37.375 de euro, din cauza conduitei fanilor săi la meciul cu Italia (1-2) de la EURO 2024, disputat la Dortmund în data de 15 iunie, tot în Grupa B.

Sancţiunea UEFA a fost consecinţa torţelor aprinse de unii suporteri albanezi în timpul meciului, a obiectelor aruncate în teren şi a întreruperii partidei după ce un fan a pătruns pe teren în repriza secundă. Cuantumul amenzii a cuprins 10.000 de euro pentru aprinderea de torţe, 12.375 pentru aruncarea de obiecte în teren, 5.000 pentru invadarea terenului şi 10.000 de euro pentru difuzarea unor mesaje inadecvate la un eveniment sportiv.

”Solicitaţi tuturor suporterilor albanezi să fie mai responsabili şi să prevină producerea acestor incidente şi revolte total evitabile, care pot duce la sancţiuni financiare şi care pot deteriora imaginea Albaniei şi a fotbalului albanez. În plus, mesajele de natură non-sportive (politice, etnice etc.) nu sunt permise în timpul meciurilor”, a explicat într-un comunicat Federaţia albaneză de fotbal (AFL).

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Niko Kovac vrea să continue la Borussia Dortmund, indiferent de rezultatele acestui sezon

Antrenorul echipei germane de fotbal Borussia Dortmund, Niko Kovac, vrea să continue şi sezonul următor, indiferent de locul...

McLaren va ieşi din Formula E la finalul sezonului

McLaren va ieşit din Formula E, dedicată monoposturilor exclusiv electrice, la finalul sezonului 2024-25, pentru a se putea...

NBA – Tricoul de debut al lui Kobe Bryant, vândut la licitaţie pentru 7 milioane de dolar

Tricoul de debut al lui Kobe Bryant cu echipa Los Angeles Lakers, din liga profesionistă nord-americană de baschet...

Executivul FIFA susţine că 5,5 milioane de turişti suplimentari vor sosi în Mexic pe durata CM din 2026

Jurgen Mainka, responsabilul principal pentru Mexic al Cupei Mondiale de fotbal din 2026, competiţie care va fi găzduită...