JO 2024: Repetiţia generală a ambarcaţiunilor pentru ceremonia de deschidere va avea loc pe 24 iunie

Data:

Testul tehnic care urmează să reunească toate ambarcaţiunile care vor transporta delegaţiile participante la Jocurile Olimpice de la Paris cu ocazia ceremoniei de deschidere de pe Sena va avea loc în data de 24 iunie, informează Le Parisien.

Va fi o paradă nautică gigantică, dar fără fanfară, fără sportivi sau cea mai mică dimensiune artistică, precizează ziarul francez, subliniind că armatorii au aflat oficial miercuri data acestui test tehnic.

În jur de o sută de vedete, şlepuri, yachturi, bărci fluviale şi alte ambarcaţiuni vor lua parte la acest exerciţiu de manevră, cu puţin mai mult de o lună lună înainte de marea paradă, care va avea loc sub privirile a 326.000 de spectatori şi a unui miliard de telespectatori.

Vasele care asigură securitatea evenimentului global, dar şi cele ale echipelor audiovizuale OBS care difuzează imaginile către televiziunile din întreaga lume vor fi şi ele în acţiune în timpul acestui test final, pe întregul traseu dintre podurile Austerlitz şi Iena.

Acest exerciţiu, care va începe în zori, va determina oprirea navigaţiei pentru o parte a zilei. Cu o săptămână înaintea testului, luni 17 iunie, va avea loc o altă probă tehnică pe Sena, dar numai cu jumătate din flotă, adică în jur de 50 de ambarcaţiuni, aşa numita grupă 2; cealaltă jumătate, cea a grupei 1, a făcut deja testul în iulie 2023.

Programat mai întâi pentru 8 aprilie, apoi pentru 27 mai, acest ultim test tehnic a trebuit să fie amânat de două ori din cauza inundaţiilor şi a unui debit prea mare al fluviului Sena, condiţii de navigaţie deloc similare de cele aşteptate în „Ziua Z”, 26 iulie. „Cu excepţia cazului în care va exista o schimbare de ultimă oră, acest test nu ar trebui să mai fie amânat”, adaugă Le Parisien.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Am încredere în jucătorii mei, spune antrenorul lui PSG, Luis Enrique, înaintea meciului cu Eindhoven

"Sunt multe lucruri de îmbunătăţit, dar sunt foarte optimist" în privinţa PSG, a declarat luni antrenorul parizienilor Luis...

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a anunţat începerea negocierilor pentru prelungirea contractului

Căpitanul echipei engleze de fotbal Liverpool, Virgil van Dijk, a declarat că discuţiile formale privind prelungirea contractului cu...

Roger Federer a fost cel mai mare rival al meu, declară Rafael Nadal

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, care a decis să se retragă din circuitul profesionist la finalul ediţiei din acest...

Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Guangzhou

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la...