Fotbal: Messi, printre invitaţii la meciul omagial al lui Maxi Rodriguez la Rosario

Data:

Fostul fotbalist argentinian Maxi Rodriguez a confirmat că starul Lionel Messi, căpitanul selecţionatei „Albiceleste”, va fi unul dintre invitaţii la meciul ce va fi organizat în onoarea sa pe 24 iunie în oraşul natal al celor doi, Rosario, informează agenţia EFE, scrie Agerpres.

„Dar lista de invitaţi urmează a fi definitivată pe măsură ce se apropie evenimentul”, a precizat fostul jucător al echipelor Espanyol Barcelona şi Atletico Madrid în cadrul unei conferinţe de presă la stadionul echipei Newell’s Old Boys, la care a debutat de profesionist.

Ştiind că prezenţa lui Messi era una dintre probleme, Rodriguez a afirmat că „La Pulga” va fi în mod cert unul din invitaţi, iar prezenţa sa va coincide cu cea de-a 36-a aniversare a campionului mondial.

Rodriguez, care a fost însoţit la întâlnirea cu presa de preşedintele Asociaţiei Argentiniene de Fotbal (AFA), Claudio Tapia, şi de preşedintele clubului din Rosario, Ignacio Astore, a indicat că „vor fi prieteni, colegi din întreaga carieră, precum şi actori şi jucători”, la evenimentul ce va avea loc pe Estadio ”Marcelo Bielsa” din Rosario.

Rodriguez, care a jucat timp de nouă ani în echipa Argentinei (2005-2014) s-a retras din fotbalul profesionist în decembrie 2021. El a jucat în cariera sa la Espanyol Barcelona (2002-2005), Atletico Madrid (2005-2010), Liverpool (2010-2012) şi Penarol (2017-2019).
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ancelotti, optimist înaintea returului cu Bayern Munchen din semifinala UCL

Antrenorul lui Real Madrid, Carlo Ancelotti, s-a arătat marţi "încrezător" în capacitatea echipei sale de a o învinge...

Nottingham Forest ramane cu penalizarea de 4 puncte dupa decizia comisiei de apel

Penalizarea cu patru puncte a clubului Nottingham Forest a fost menţinută de Comisia independentă de apel, după ce...

Masuri de securitate ridicate la meciul Real Madrid – Bayern, din Liga Campionilor

Un total de 2.000 de reprezentanţi ai forţelor de ordine vor alcătui dispozitivul de securitate la meciul dintre...

Fotbal: Kylian Mbappe se pregătește pentru ultimul său meci la PSG (presă)

Starul Kylian Mbappe se pregăteşte să dispute ceea ce ar putea fi ultimul său meci în tricoul formaţiei...