Tenis: Irina Begu s-a calificat în turul al treilea la Madrid (WTA); Sorana Cîrstea şi Ana Bogdan au pierdut

Data:

Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat, joi, în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.705.780 de euro, în timp ce Sorana Cîrstea şi Ana Bogdan au pierdut în turul secund, scrie Agerpres.

Irina Begu (32 ani, 35 WTA) a dispus de Karolina Muchova (Cehia), cu 6-4, 7-5, după aproape două ore de joc (1 h 53 min).

În primul set, Begu s-a desprins la 4-1 şi a reuşit să câştige cu 6-4, deşi Muchova (26 ani, 52 WTA) s-a apropiat la un moment dat la 4-3. În actul secund, Begu şi Muchova au alternat la conducere, dar românca făcut diferenţa cu un break reuşit la 5-5.

Singurul meci anterior dintre cele două jucătoare s-a încheiat cu victoria româncei, în 2019, în turul al doilea la Roland Garros, cu cu 1-6, 6-3, 6-4.

Sorana Cîrstea (33 ani, 44 WTA) a fost învinsă de belarusa Arina Sabalenka (24 ani, 2 WTA), a doua favorită, cu 6-4, 6-3, după o oră şi 22 de minute. Sabalenka a încheiat cu 7 aşi, fiind condusă doar de două ori, cu 4-3 în primul set şi cu 1-0 în actul secund.

Cîrstea o învinsese recent pe Sabalenka, în sferturi la Miami (hard), cu 6-4, 6-4.

Ana Bogdan (30 ani, 61 WTA) a fost întrecută de americanca Shelby Rogers (30 ani, 38 WTA), 6-2, 6-2, după o oră şi 19 minute.

Românca o învinsese pe Rogers în februarie, în turul secund la Dubai, cu 7-6 (7/3), 6-3, în singurul duel anterior.

Begu va juca în turul al treilea cu Rogers, acesta fiind al patrulea duel dintre cele două. Singura victorie a româncei a venit anul acesta, la Adelaide, în primul tur, cu 3-6, 7-6 (7/5), 6-1. Americanca s-a impus în 2016, în optimi la Roland Garros, cu 6-3, 6-4, şi în 2021, în turul al treilea la Indian Wells, cu 6-0, 6-2.

Irina Begu şi-a asigurat un cec de 48.835 de euro şi 65 de puncte WTA, iar Cîrstea şi Bogdan au rămas cu 27.045 euro şi 35 de puncte WTA.
AGERPRES 

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Pedro Rocha, desemnat în funcţia de preşedinte al Federaţiei spaniole

Pedro Rocha, inculpat în afacerea de corupţie care afectează Federaţia spaniolă de fotbal (RFEF), a fost numit, vineri,...

Elias Charalambous (FCSB) – Avem o mare motivaţie să câştigăm acest titlu de campioni

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă că jucătorii săi sunt foarte motivaţi...

România a ajuns la 80 de sportivi calificaţi la JO 2024, după ce Ebru Bolat şi-a asigurat biletul pentru Paris

Delegaţia României pentru Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie-11 august) a ajuns la 80 de sportivi, a...

Oţelul Galaţi a obţinut licenţa pentru cupele europene, Corvinul aşteaptă răspunsul UEFA

Administraţia de Licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a anunţat, vineri, pe site-ul oficial al FRF, că...