Tenis de masă: Perechea Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs, la JO 2024

Data:

Perechea română alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-a calificat pentru proba de dublu mixt din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, a anunţat, marţi, Federaţia Internaţională de Tenis de Masă (ITTF), după publicarea clasamentului mondial pentru această probă, scrie Agerpres.

Ionescu şi Szocs au ratat două şanse de calificare directă luna trecută, la turneul preolimpic de la Havirov (Cehia), dar au obţinut biletele pentru Jocurile Olimpice graţie clasamentului mondial.

Cei doi sunt calificaţi în sferturile turneului Saudi Smash, de la Jeddah, urmând să joace marţi contra francezilor Jia Nan Yuan/Alexis Lebrun .

Dacă Bernadette Szocs avea deja asigurată participarea la Jocurile de la Paris, cu echipa feminină a României, Ovidiu Ionescu devine astfel al 82-lea sportiv român calificat la JO 2024.

ITTF a anunţat cele 16 perechi mixte care vor evolua la Paris:
Australia: Minhyung Jee şi Nicholas Lum (calificare continentală)
Brazilia: Victor Ishiy şi Bruna Takahashi (calificare continentală)
China: Sun Yingsha şi Wang Chuqin (calificare prin clasament)
Taiwan: Chen Szu-Yu şi Lin Yun-Ju (calificare prin clasament)
Cuba: Jorge Campos şi Daniela Fonseca Carrazana (calificare continentală)
Coreea de Nord: Kim Kum Yong şi Ri Jong Sik (calificare mondială)
Egipt: Omar Assar şi Dina Meshref (calificare continentală)
Franţa: Alexis Lebrun şi Jianan Yuan (cotă ţară gazdă)
Germania: Nina Mittelham şi Dang Qiu (calificare continentală)
Hong Kong: Doo Hoi Kem şi Wong Chun Ting (calificare mondială)
Ungaria: Nandor Ecseki şi Dora Madarasz (calificare prin clasament)
Japonia: Hina Hayata şi Tomokazu Harimoto (calificare prin clasament)
Coreea de Sud: Lim Jonghoon şi Shin Yubin (calificare prin clasament)
România: Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs (calificare prin clasament)
Spania: Alvaro Robles şi Maria Xiao (calificare mondială)
Suedia: Christina Kallberg şi Kristian Karlsson (calificare mondială)

Team Romania are în acest moment 82 de sportivi calificaţi la JO 2024, la 12 sporturi. Halterofilele Mihaela Cambei (cat. 49 kg) şi Loredana Toma (cat. 71 kg) sunt şi ele calificate, dar lipseşte oficializarea.

Sportivii români calificaţi la JO 2024 până în acest moment:
Atletism (5): Delvine Relin Meringor (maraton), Andrea Miklos (400 m), Alina Rotaru-Kottmann (lungime), Joan Chelimo Melly (maraton), Bianca Ghelber (aruncarea ciocanului);

Înot (2): David Popovici (100 m liber, 200 m liber), Vlad Stancu (800 m liber, 1.500 m liber);

Box (1): Lăcrămioara Perijoc (cat. 54 kg);

Canoe (3): Cătălin Chirilă (C1 – 1.000 m), Ilie Sprîncean, Oleg Nuţă (C2 – 500 m);

Canotaj (44 locuri cotă): dublu vâsle feminin, categorie uşoară, dublu vâsle feminin, dublu rame feminin, patru rame feminin, patru vâsle feminin, 8+1 feminin, dublu vâsle masculin, dublu rame masculin, patru rame masculin, patru vâsle masculin, 8+1 masculin;

Gimnastică artistică (6): 5 locuri cotă – echipa feminină; Andrei Muntean;

Gimnastică ritmică (1): Annaliese Drăgan;

Lupte (1): Andreea Beatrice Ana (cat. 53 kg)

Polo pe apă (13): 13 locuri cotă – echipa masculină;

Scrimă (1): Mălina Călugăreanu (floretă);

Tenis de masă (4): 3 locuri cotă – echipa feminină, Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs (dublu mixt);

Yachting (1): Ebru Bolat (clasa Ylca 6).
AGERPRES 

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Max Verstappen, cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Belgiei

Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a fost cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente libere înaintea Marelui...

JO 2024: Analizele calităţii apelor Senei corespund standardelor în şase zile în perioada 17-23 iulie

Analizele calităţii apelor Senei la nivelul podului Alexandru al III-lea din Paris corespund standardelor în şase zile din...

JO 2024: Fostul mare fotbalist brazilian Zico a depus plângere după ce a fost jefuit la Paris

Fostul mare fotbalist brazilian Zico, invitat la Jocurile Olimpice de la Paris de către delegaţia ţării sale, a...

Elveţianul Sandro Schaerer va arbitra Supercupa Europei, Real Madrid – Atalanta Bergamo

Elveţianul Sandro Schaerer a fost delegat să arbitreze Supercupa Europei la fotbal, meci care le va opune pe...