Tenis: Alcaraz, forfait pentru turneul ATP Masters 1.000 de la Roma

Data:

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul trei mondial, nu va juca la turneul ATP Masters 1.000 de la Roma, care va debuta săptămâna viitoare, din cauza durerii pe care le resimte la antebraţul drept, după ce a evoluat la Madrid, a anunţat, ibericul, vineri, pe reţelele de socializare, cu trei săptămâni înainte de Roland Garros, scrie Agerpres.

”Am simţit durere, o jenă la braţ după ce am jucat la Madrid. Am efectuat examene medicale azi (vendredi) şi am un edem la muşchiul rotund pronator (muşchi al antebraţului, n. red.), consecinţă a recentei accidentări. Din nefericire, nu voi putea juca la Roma. Am nevoie de odihnă pentru a mă recupera şi pentru a putea juca fără durere”, a explicat Alcaraz, citat de AFP.

Carlos Alcaraz s-a oprit în sferturile de finală la Madrid, miercuri, el revenind în competiţie în capitala Spaniei după o lună de pauză.

Turneul ATP Masters 1.000 de la Roma se va desfăşura în perioada 8-19 mai, iar cel de la Roland Garros va avea loc între 26 mai şi 9 iunie.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...