Federaţia a anunţat componenţa echipelor pentru All Star Game-ul din 20 aprilie

Data:

Federaţia Română de Baschet a anunţat componenţa celor două selecţionate de baschet masculin, Nord şi Sud, care se vor confrunta în data de 20 aprilie, în noua sala polivalentă din Oradea, în cadrul tradiţionalului All Star Game, eveniment organizat în parteneriat cu CSM Oradea, potrivit Agerpres.

Astfel, potrivit comunicatului remis de CSM, componenţa echipelor s-a stabilit în urma voturilor exprimate de public (30%), de reprezentanţii mass-media (30%) şi de membrii departamentului tehnic din FRB (40%).

La alcătuirea echipelor s-a ţinut cont şi de o prevedere regulamentară, astfel că fiecare selecţionată se numără câte 6 sportivi români şi 6 sportivi străini.

Sud: 1. Troy Franklin (SCM ”U” Craiova), 2. Tudor Gheorghe (FC Argeş Piteşti), 3. Marcu Badiu (CSO Voluntari), 4. Mladen Jeremic (FC Argeş Piteşti), 5. David Vida (CSO Voluntari), 6. Michael Qualls (SCM ”U” Craiova), 7. Mihai Măciucă (FC Argeş Piteşti), 8. Vlad Moldoveanu (CSO Voluntari), 9. Rolland Torok (CSO Voluntari), 10. Keith Clanton (CS Dinamo Bucureşti), 11. Ousmane Barro (CSO Voluntari), 12. Terrell Carter II (CSA Steaua Bucureşti). Antrenori: Tudor Costescu (FC Argeş Piteşti, Sasa Ocokoljic (CSO Voluntari)
Nord: 1. Lucas Tohătan (BC CSU Sibiu), 2. Patrick Richard II (U-Banca Transilvania Cluj-Napoca), 3. Kristopher Richard (CSM CSU Oradea), 4. Karel Guzman (U-Banca Transilvania Cluj-Napoca), 5. Justas Tamulis (BC CSU Sibiu), 6. Bogdan Nicolescu (CSM CSU Oradea), 7. Elijah Stewart (U-Banca Transilvania Cluj-Napoca), 8. Garlon Green (CSM CSU Oradea), 9. Luca Colceag (U-Banca Transilvania Cluj-Napoca), 10. Mark Ogden Jr (CSM CSU Oradea), 11. Rareş Uţă (BC CSU Sibiu), 12. Dustin Morgan Hogue (U-Banca Transilvania Cluj-Napoca). Antrenori: Mihai Silvăşan (U-Banca Transilvania Cluj-Napoca), Cristian Achim (CSM CSU Oradea).

Pentru cazul nefericit al unor indisponibilităţi cauzate de posibile accidentări până în data de 20 aprilie, FRB a prezentat şi rezervele, Andrej Magdevski (CSM Ploieşti), Andrei Mandache (CS Dinamo), Lavon Fitzpatrick (FC Argeş Piteşti) la Sud, respectiv Porter Troupe (CSM Tg. Jiu), Tudor Fometescu (CSM CSU Oradea), Alexandru Olah (SCM Timişoara), la Nord.

FRB a reamintit ca baza de vot a fost alcătuită conform regulamentului, fiecare antrenor principal de la echipele clasate pe locurile 1-6 în sezonul anterior LNBM propunând câte 6 sportivi din echipa sa (maxim 3 jucători străini), iar ceilalţi antrenori principali de la echipele clasate pe locurile 7-14, dar şi de la cele 2 echipe nou promovate, propunând pe cei mai valoroşi 4 sportivi (maxim 2 jucători străini dintre aceştia).

Programul de vot pentru public s-a derulat în perioada 22 martie-4 aprilie, la închidere fiind validate 5.377 de voturi din partea fanilor.

Sportivul care a adunat cele mai multe voturi din partea fanilor a fost Rareş Uţă (1.765). La categoria antrenori, cele mai multe voturi din partea publicului le-a adunat Mihai Silvăşan (1.416).

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Anglia a lăsat în urmă dezamăgirea de la Cupa Mondială şi a mers mai departe (Thomas Tuchel)

Anglia a trecut peste dezamăgirea din semifinalele Cupei Mondiale din America de Nord şi a făcut un pas...

Edward Iordănescu – Ieşirea de pe scenă a lui Ronaldo e tristă, pentru Messi finalul e aproape perfect

Fostul selecţioner al echipei naţionale a României, Edward Iordănescu, susţine, într-o postare pe un site de socializare, că...

MotoGP introduce o sesiune de calificări separată pentru cursele de sprint

Weekendurile de MotoGP se vor schimba începând cu sezonul viitor, odată cu introducerea unei sesiuni de calificări separate...

Antrenorul Mikel Arteta şi-a prelungit contractul cu Arsenal

Antrenorul echipei de fotbal Arsenal Londra, Mikel Arteta, care în sezonul trecut a condus clubul spre primul său...