Taylor Fritz, la a doua sa victorie consecutivă în cinci seturi la Wimbledon

Data:

Tenismanul american Taylor Fritz, favoritul numărul 5 al turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, a obţinut a doua sa victorie consecutivă în cinci seturi pe iarba de la All England Club, după ce l-a învins cu 3-6, 6-3, 7-6 (7-0), 4-6, 6-3 pe canadianul Gabriel Diallo, într-un meci disputat miercuri, în turul secund al competiţiei.

Fritz s-a impus după trei ore de joc, iar în turul următor îl va avea ca adversar pe câştigătorul duelului dintre olandezul Botin Van De Yandschulp şi spaniolul Alejandro Davidovich Fokina, întrerupt în setul al patrulea, la scorul de 1-6, 6-4, 6-3, 5-5.

Americanul a avut parte de un meci-maraton şi la debutul său la actuala ediţie de la Wimbledon, după ce în primul tur a avut nevoie tot de cinci seturi, 6-7 (6/8), 6-7 (8/10), 6-4, 7-6 (8/6), 6-4, pentru a-l învinge pe „uriaşul” francez Giovanni Mpetshi Perricard (2,03 m), într-o partidă care s-a întins pe parcursul a două zile, luni şi marţi, din cauza restricţiilor impuse de organizatori în privinţa jocurilor în cursul nopţii.

Taylor Fritz a venit la Wimbledon după două titluri cucerite pe iarbă, în decurs de trei săptămâni, la Stuttgart (Germania) şi Eastbourne (Anglia), luna trecută.

Rezultate înregistrate miercuri pe tabloul de simplu masculin de la Wimbledon:
Turul 1
Brandon Nakashima (SUA/N.29) – Bu Yunchaokete (China) 6-4, 4-6, 7-6 (7/1), 6-4

Turul 2
Taylor Fritz (SUA/N.5) – Gabriel Diallo (Canada) 3-6, 6-3, 7-6 (7-0), 4-6, 6-3
Jordan Thompson (Australia) – Benjamin Bonzi (Franţa) 7-5, 6-7 (2/7), 4-6, 6-2, 6-4
Nuno Borges (Portugalia) – Billy Harris (Maera Britanie) 6-3, 6-4, 7-6 (9/7)
Karen Hacianov (Rusia/N.17) – Shintaro Mochizuki (Japonia) 1-6, 7-6 (9/7), 4-6, 6-3, 6-4
Kamil Majchrzak (Polonia) – Ethan Quinn (SUA) 6-1, 6-4, 6-3
Nicolas Jarry (Chile) – Learner Tien (SUA) 6-2, 6-2, 6-3
Joao Fonseca (Brazilia) – Jenson Brooksby (SUA) 6-4, 5-7, 6-2, 6-4
Mattia Bellucci (Italia) – Jiri Lehecka (Cehia/N.23) 7-6 (7/4), 6-1, 7-5
Cameron Norrie (Marea Britanie) – Frances Tiafoe (SUA/N.12) 4-6, 6-4, 6-3, 7-5
Andrei Rublev (Rusia/N.14) – Lloyd Harris (Africa de Sud) 6-7 (1/7), 6-4, 7-6 (7/5), 6-3
Adrian Mannarino (Franţa) – Valentin Royer (Franţa) 6-4, 6-4, 5-7, 7-6 (7/1)
Carlos Alcaraz (Spania/N.2) – Oliver Tarvet (Anglia) 6-1, 6-4, 6-4

Turul 2 – meciuri întrerupte
Arthur Rinderknech (Franţa) – Christian Garin (Chile) 3-6, 6-3, 7-6 (7/3), 0-0
Arthur Fery (Marea Britanie) – Luciano Darderi (Italia) 4-6, 3-6, 0-0
Felix Auger-Aliassime (Canada/N.25) – Jan-Lennard Struff (Germania) 6-3, 6-7 (9/11), 0-0
Botic van de Zandschulp (Olanda) – Alejandro Davidovich Fokina (Spania/N.26) 1-6, 6-4, 3-6, 5-5

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...