Baschet masculin: Spaniolul Arturo Alvarez, noul antrenor al echipei CS Vâlcea 1924

Data:

Spaniolul Arturo Alvarez, cel mai titrat antrenor venit din Peninsula Iberică în Liga Naţională de baschet masculin, va pregăti din sezonul viitor „Lupii Negrii”, au anunţat, marţi, reprezentanţii Clubului Sportiv Vâlcea 1924, scrie Agerpres.

Oficialii clubului vâlcean au spus că spaniolul a semnat un contract pe un an cu CS Vâlcea, urmând ca aceasta să fie prelungit cu încă un an dacă va îndeplini obiectivul propus şi va duce echipa vâlceană între primele opt din Liga Naţională.

„Arturo are experienţa celor mai mari competiţii din Europa. Aducerea lui se înscrie în obiectivul pe care CS Vâlcea 1924 (…) şi-l propune pentru anul viitor, clasarea în primele opt echipe”, au transmis reprezentanţii CS Vâlcea 1924.

Arturo Alvarez a fost antrenor principal în Portugalia, la Benfica Lisabona, selecţionerul Paraguay atât la masculin, cât şi la feminin, precum şi la o serie de echipe spaniole din a doua divizie, inclusiv CB Prat, unde a jucat internaţionalul român Emanuel Căţe. De asemenea, la începutul carierei, Alvarez a fost timp de trei ani secundul lui Pablo Laso (Bayern Munchen, Real Madrid) la San Sebastian şi Alberta Cantabria, iar anul acesta a fost secundul lui Dusko Ivanovic la Steaua Roşie Belgrad.

Echipa vâlceană, promovată în Liga Naţională în vara trecută, a fost antrenată până acum de Hristu Şapera, care va trece pe poziţia de director tehnic. Cătălin Nazîru şi Victor David vor rămâne şi în sezonul viitor în stafful formaţiei vâlcene.

”Lovitură de imagine şi de ştiinţă este aducerea lui Doru Moise în clubul nostru. După atâţia ani, revenirea maestrului ne bucură enorm”, a precizat clubul cu referire la unul dintre cei mai galonaţi tehnicieni vâlceni. AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ceremonie în onoarea lui Rafael Nadal, anul acesta, la Roland Garros

Fostul mare tenisman spaniol Rafael Nadal va fi onorat pentru performanţele sale la turneul de la Roland Garros,...

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a prelungit contractul cu încă doi ani

Căpitanul echipei engleze de fotbal Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a asigurat viitorul la club prin semnarea unui contract...

Turneul de la Roland Garros va păstra arbitrii de linie pentru ediţia de anul acesta

Turneului de tenis Roland Garros, ultimul de Mare Şlem care nu a recurs la arbitrajul electronic, va păstra...

Manchester United îl vrea pe portarul Maignan de la Milan, pentru a-l înlocui pe Onana

Clubul englez de fotbal Manchester United este interesat de achiziţionarea portarului lui Mike Maignan (AC Milan), după ce...