WTA: Iga Swiatek şi Jessica Pegula, calificate în semifinalele turneului de la Miami

Data:

Jucătoarea poloneză Iga Swiatek, favorita numărul 2 a turneului WTA 1.000 de la Miami (Statele Unite), s-a calificat în semifinalele acestei competiţii, dotată cu premii totale de 8.369.455 de dolari, învingând-o în două seturi simetrice, 6-3, 6-3, pe cehoaica Petra Kvitova, anunță Agerpres.

Swiatek (20 ani) a obţinut cu această ocazie a 15-a sa victorie consecutivă, reuşind să acceadă pentru a cincea oară în semifinalele unui turneu din circuitul feminin de la debutul acestui sezon.

Ea va încerca să obţină biletul pentru a treia sa finală consecutivă de categoria WTA 1.000 în faţa americancei Jessica Pegula, care s-a calificat la rândul ei în penultimul act, profitând de abandonul adversarei sale de miercuri, spaniola Paula Badosa, cap de serie numărul 5, care s-a retras de pe teren în primul set, la scorul de 4-1 în favoarea jucătoarei din Statele Unite.

Iga Swiatek, care va deveni liderul clasamentului WTA după turneul de la Miami, în urma retragerii din activitate a australiencei Ashleigh Barty, este a patra jucătoare, după daneza Caroline Wozniacki, belarusa Victoria Azarenka şi letona Jelena Ostapenk, care reuşeşte să acceadă în cel puţin patru semifinale WTA 1.000 înainte de împlinirea vârstei de 21 ani, conform site-ului WTA Tour.

Jessica Pegula şi Iga Swiatek se alătură japonezei Naomi Osaka şi elveţiencei Belinda Bencic, care şi-au asigurat calificarea în semifinalele de la Miami încă de marţi.

Osaka, aflată în prezent pe locul 77 mondial, a învins-o cu 6-2, 6-1 pe americanca Danielle Collins, cap de serie numărul 9, în timp ce Belinda Bencic a dispus cu 6-1, 6-2 de australianca Daria Saville (Gavrilova).

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Anglia a lăsat în urmă dezamăgirea de la Cupa Mondială şi a mers mai departe (Thomas Tuchel)

Anglia a trecut peste dezamăgirea din semifinalele Cupei Mondiale din America de Nord şi a făcut un pas...

Edward Iordănescu – Ieşirea de pe scenă a lui Ronaldo e tristă, pentru Messi finalul e aproape perfect

Fostul selecţioner al echipei naţionale a României, Edward Iordănescu, susţine, într-o postare pe un site de socializare, că...

MotoGP introduce o sesiune de calificări separată pentru cursele de sprint

Weekendurile de MotoGP se vor schimba începând cu sezonul viitor, odată cu introducerea unei sesiuni de calificări separate...

Antrenorul Mikel Arteta şi-a prelungit contractul cu Arsenal

Antrenorul echipei de fotbal Arsenal Londra, Mikel Arteta, care în sezonul trecut a condus clubul spre primul său...