Tenis: Sorana Cîrstea, eliminată la Miami

Data:

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a oprit în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Miami (SUA), fiind învinsă în două seturi, 6-3, 6-2, de americanca Danielle Collins, într-o partidă disputată luni, scrie Agerpres.

Cîrstea (33 ani, 24 WTA), cap de serie numărul 19, s-a înclinat după o oră şi 29 de minute de joc. Ea a primit un cec în valoare de 101.000 dolari şi 120 de puncte WTA pentru accederea în această fază a competiţiei.

Tot luni a părăsit turneul din Florida şi poloneza Iga Swiatek, numărul unu mondial, care a fost învinsă cu 6-4, 6-2 de rusoaica Ekaterina Alexandrova (16 WTA).

Sfertfinalistă la Miami anul trecut, Alexandrova o va avea ca adversară în turul următor pe americanca Jessica Pegula, care a trecut cu 7-6 (7/1), 6-3 de compatrioata sa Emma Navarro.

Jucătoarea americană Coco Gauff, numărul 3 mondial, a fost eliminată la rândul ei în optimile de finală, fiind învinsă în trei seturi, 6-3, 1-6, 6-2, de Caroline Garcia din Franţa (27 WTA), după o oră şi 43 de minute de joc.

Caroline Garcia o va înfrunta în turul următor pe Danielle Collins, ocupanta locului 53 în clasamentul mondial.

Rezultate – optimi de finală:
Danielle Collins (SUA) – Sorana Cîrstea (România/N.19) 6-3, 6-2
Caroline Garcia (Franţa/N.23) – Coco Gauff (SUA/N.3) 6-3, 1-6, 6-2
Maria Sakkari (Grecia/N.8) – Anna Kalinskaia (Rusia/N.22) (forfait Kalinskaia)
Elena Rîbakina (Kazahstan/N.4) – Madison Keys (SUA/N.17) 6-3, 7-5
Victoria Azarenka (Belarus/N.27) – Katie Boulter (Marea Britanie/N.24) 7-5, 6-1
Iulia Putinţeva (Kazahstan) – Anhelina Kalinina (Ucraina/N.32) 6-4, 7-6 (7/5)
Jessica Pegula (SUA/N.5) – Emma Navarro (SUA/N.20) 7-6 (7/1), 6-3
Ekaterina Alexandrova (Rusia/N.14) – Iga Swiatek (Polonia/N.1) 6-4, 6-2
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal feminin: Brazilianca Marta îşi ia adio de la naţională

Starul fotbalului feminin brazilian, Marta, a anunţat vineri că 2024 este şi anul retragerii sale internaţionale şi şi-a...

Klopp: Postul de antrenor la Liverpool e ”cel mai bun loc de muncă din lume”

"Este cel mai bun loc de muncă din lume", a declarat vineri Jurgen Klopp referitor la postul de...

Tenis: Alcaraz merge mai departe, la Madrid

Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz (3 ATP, favorit nr. 2) s-a calificat vineri în runda a treia...

Fotbal: Arsenal vrea să rămână lider, în Premier League

Antrenorul echipei Arsenal Londra, Mikel Arteta, le-a cerut jucătorilor săi să lase deoparte emoţiile şi rivalitatea faţă de...