Formula 1 a amânat propunerea de a acorda puncte primilor 12 clasaţi din 2025

Data:

Formula 1 a amânat, joi, pentru luna iulie luarea unei decizii în privinţa propunerii de a acorda puncte primilor 12 clasaţi, în loc de 10, cum se procedează în prezent, transmite Reuters.

Comisia Formulei 1, care include reprezentanţii celor 10 echipe, ai Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA) şi ai deţinătorului drepturilor comerciale au făcut anunţul după o întâlnire virtuală.

”Membrii comisiei au discutat propunerea de a schimba distribuirea punctelor în campionat, cum este descris în articolele 6.4 şi 6.5 din regulamentul sportiv”, a precizat FIA într-un comunicat.

”S-a stabilit că este necesară o analiză aprofundată a schimbărilor propuse cu o propunere care să fie prezentată comisiei la reuniunea din iulie”, se mai arată în comunicat.

Este nevoie ca şase echipe să voteze în favoarea modificării de regulament, propunerea având susţinerea echipelor mai mici pentru a intra în vigoare din sezonul 2024. Unele dintre echipele importante au indicat că nu vor bloca propunerea.

”Pare că sunt două grupări în Formula 1 în acest moment. Echipele de pe locurile 6-10 luptă la fel de tare între ele ca şi cele de pe locurile 1-5”, a afirmat directorul campioanei Red Bull, Christian Horner, după Marele Premiu al Chinei, desfăşurat în weekendul trecut.

Actualul sistem de punctaj, valabil din 2010, acordă puncte doar primelor zece locuri, într-o secvenţă 25-18-15-12-10-8-6-4-2-1. Conform noii propuneri, noul sistem vine cu secvenţa 25-18-15-12-10-8-6-5-4-3-2-1. Până în 2003 doar primii şase clasaţi primeau puncte.

După primele cinci curse ale sezonului, sunt trei echipe care nu au acumulat niciun punct, în timp ce RB a obţinut doar 7 puncte, iar Haas 5. În prima parte a clasamentului, Red Bull domină cu 195 de puncte, iar Aston Martin, ocupanta locului cinci, are 40 de puncte.

Dacă s-ar fi acordat puncte şi locurilor 11 şi 12, fiecare echipă ar fi avut puncte, Sauber şi Alpine, câte 2 fiecare, iar Williams 5.

”Nu sunt împotrivă”, a declarat conducătorul echipei Ferrari, Fred Vasseur, care anterior a fost la Sauber, când echipa purta numele Alfa Romeo.

”Înţeleg perfect frustrarea care există uneori când reuşeşti un weekend foarte bun, dar nu există niciun DNF (abandon) în faţa ta şi închei pe locul 11, iar recompensa este zero”, a mai spus Vasseur.

Laurent Mekies, team principal la RB, a declarat pentru autosport.com situaţia actuală e greu de explicat sponsorilor.

”Dacă priveşti nivelul de competitivitate al primelor cinci echipe şi la nivelul de fiabilitate al maşinilor, înseamnă că de cele mai multe ori te lupţi teoretic pentru zero puncte şi nu credem că e corect acest lucru”, a subliniat Mekies.

Şi omologul său de la Haas, Ayao Komatsu, are o opinie similară: ”În prezent, avem trei echipe cu zero puncte şi nu cred că asta e bine pentru sport”.

Pilotul danez Kevin Magnussen (Haas) a avut chiar o contrapropunere: ”Poate ar fi bine să se acorde puncte tuturor. Pentru primul loc 50 de puncte, iar apoi descrescător. Nu va schimba nimic la vârf, dar ar face cursele mai interesante pentru ultimele cinci echipe”.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: Rapid e un club solid financiar, nu trăim din transferurile de jucători, spune Daniel Sandu

Noul director sportiv al echipei de fotbal Rapid Bucureşti, Daniel Sandu, a afirmat, joi, într-un interviu difuzat pe...

Tenis: Dominic Thiem se gândește să se retragă anul acesta

Jucătorul austriac de tenis Dominic Thiem, câştigător titlului la US Open în 2020, a decis să-şi încheie cariera...

Baschet masculin: Olympiakos Pireu şi Fenerbahce s-au calificat la turneul Final Four al Euroligii

Olympiakos Pireu şi Fenerbahce Istanbul s-au calificat, miercuri, la turneul Final Four al Euroligii masculine de baschet, care...

Tenis: Jucătoarea italiană Camila Giorgi și-a anunțat retragerea

Jucătoarea italiană de tenis Camila Giorgi, câştigătoare a patru titluri în circuitul WTA, a pus capăt carierei la...