Tenis: Nadal şi Zverev, adversari în primul tur la Roland Garros

Data:

Spaniolul Rafael Nadal, fost număr unu mondial, îl va avea adversar în primul tur al turneului de Mare Şlem de la Roland Garros pe germanul Alexander Zverev, potrivit tragerii la sorţi efectuate joi, scrie AFP.

Aflat acum probabil la ultimul său Roland Garros, Nadal l-a învins foarte greu în semifinalele ediţiei din 2022 pe Zverev, care a abandonat după ce a suferit o gravă accidentare la gleznă.

Învingătorul meciului din primul tur dintre Nadal şi Zverev l-ar putea întâlni în semifinale pe numărul unu mondial, sârbul Novak Djokovic, deţinătorul titlului. Djokovic va juca în primul tur cu francezul Pierre-Hugues Herbert.

A doua semifinală masculină i-ar putea opune pe cei doi jucători în ascensiune, italianul Jannik Sinner, locul 2 mondial, învingător în acest an la Openul Australiei, şi spaniolul Carlos Alcaraz, locul 3 mondial, campion la US Open 2022 şi Wimbledon 2023.

Pe tabloul feminin, numărul 1 mondial, poloneza Iga Swiatek, care domină competiţiile pe zgură, ar putea s-o întâlnească în semifinale pe jucătoarea americană Coco Gauff (3 WTA), câştigătoarea ultimului US Open şi finalistă la Paris în 2022.

Swiatek, care va întâlni în primul tur o jucătoare venită din calificări, are trei titluri la Roland Garros (2020, 2022, 2023).

Cealaltă semifinală de pe tabloul feminin le-ar putea opune pe belarusa Arina Sabalenka (2 WTA), laureata Openului Australiei în 2023 şi 2024, şi kazaha Elena Rîbakina (4 WTA), campioană la Wimbledon în 2022.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

EURO 2024: Italia a dat dovadă de caracter, afirmă selecţionerul Luciano Spalletti

Naţionala Italiei, condusă după 23 de secunde de joc, "a dat dovadă de caracter" pentru a se impune...

Căpitanul echipei Real Madrid, în negocieri avansate cu Al-Ittihad, anunţă Marca

Fundaşul spaniol Nacho Fernandez a decis să plece de la Real Madrid după expirarea contractului său, pe 30...

David Beckham plănuieşte să creeze o echipă feminină la Miami

Fostul fotbalist englez David Beckham, coproprietarul clubului Inter Miami din Major League Soccer, a declarat, joi, că intenţionează...

Fotbal: Spania a fost autorizată de CIO să naturalizeze doi jucători pentru JO 2024

Fotbaliştii Dean Huijsen şi Mateo Joseph, de naţionalitate olandeză respectiv britanică, au primit aprobarea de la Comitetul Internaţional...