Fotbal: Aproximativ 200 de fani ai Borussiei Dortmund au primit paşapoarte provizorii pentru finala Ligii Campionilor

Data:

Aproximativ 200 de fani ai echipei Borussia Dortmund au primit paşapoarte provizorii pentru a pute fi prezenţi pe 1 iunie în tribunele stadionului londonez Wembley, la finala Ligii Campionilor contra lui Real Madrid, scrie DPA.

Consiliul oraşului Dortmund a menţionat că multe persoane interesate au folosit serviciul special înfiinţat cu acest scop la sediul administraţiei municipale. Se aşteaptă ca mai mulţi suporteri să apeleze la acest serviciu pentru a se putea deplasa la Londra.

Cetăţenii Uniunii Europene au nevoie de paşaport din octombrie 2021 pentru a intra în Marea Britanie după Brexit.

Borussia Dortmund s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (0-0), pe 7 mai, pe Parc des Princes, în manşa secundă a semifinalelor. Borussia, învingătoare şi în tur cu 1-0, a câştigat în Hexagon prin golul fundaşului Mats Hummels (50).

Pentru Borussia va fi a treia finală de Champions League, după ce a cucerit trofeul în 1997 (victorie cu 3-1 în faţa lui Juventus Torino) şi a pierdut în 2013 duelul cu Bayern Munchen (1-2, pe Wembley).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...