Simona Halep – Mă bucur că nu mai am presiunea antrenamentelor şi a turneelor

Data:

Fosta jucătoare de tenis Simona Halep, care a primit, marţi seara, Premiul de Excelenţă pentru întreaga carieră la Gala Sportului Românesc 2024, a afirmat, la Opera Română, că se bucură că nu mai are presiunea antrenamentelor şi a turneelor.

„Sunt foarte bine, sunt foarte emoţionată că mă aflu aici în această seară şi mă bucur de tot ceea ce se întâmplă. Acum mă bucur că nu mai am presiunea antrenamentelor, a turneelor, a deplasărilor. Sunt bine şi încerc să mă odihnesc, pentru că au fost ani cam grei. Singurul lucru care s-a schimbat este că sunt fără program, dar mă duc la sală în fiecare zi, dar când vreau, nu am oră fixă”, a afirmat fostul lider WTA.

Întrebată despre viitorul său, Halep a afirmat că este puţin probabil să fie legat de sport.

„Nu am spus că m-am implicat total în afaceri sau într-un alt domeniu. Momentan mă odihnesc şi vreau să mă bucur şi să descopăr şi alte lucruri în afară de sport. Viitorul meu nu cred că va fi legat de sport. Nu ştiu ce voi face, momentan vreau doar să mă odihnesc şi să mă bucur de tot ceea ce am făcut până acum”, a mai spus fosta sportivă.

Înotătorul David Popovici şi canotoarea Simona Radiş, campioni olimpici la Jocurile de la Paris, au fost desemnaţi, marţi seara, sportivii anului la masculin, respectiv feminin, la Gala Sportului Românesc 2024 organizată de Agenţia Naţională pentru Sport, în cadrul evenimentului de la Opera Naţională Română fiind premiată şi Agenţia Naţională de Presă AGERPRES pentru contribuţia la promovarea sportului românesc.

Printre câştigători s-au mai numărat cei mai buni antrenori la masculin şi feminin – Adrian Rădulescu (înot, David Popovici) şi Camelia Voinea (gimnastică artistică, Sabrina Voinea), cele mai bune echipe la sporturi de echipă – reprezentativa masculină de fotbal a României şi Gloria Bistriţa (handbal feminin), precum şi preşedintele anului 2024 – Camelia Potec (Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern).

La evenimentul de la Opera Naţională Română din Capitală au participat câteva sute de foşti şi actuali sportivi, antrenori, preşedinţi de federaţii şi cluburi.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Guardiola (Manchester City) spune că orice este posibil în lupta pentru titlu în Premier League

''Paisprezece meciuri în Premier League sunt o eternitate'', aşa că ''orice se poate întâmpla'' în cursa pentru titlu,...

Răzvan Burleanu – Starea medicală a lui Lucescu s-a îmbunătăţit, nu vorbesc despre variante de selecţioner

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a afirmat, vineri, că starea de sănătate a selecţionerului Mircea Lucescu,...

JO 2026: Papa Leon le-a urat succes sportivilor de la Milano-Cortina

Papa Leon al XIV-lea a transmis vineri cele mai bune urări sportivilor care se pregătesc să concureze la...

Radu Drăguşin, inclus de Tottenham pe lista pentru Liga Campionilor

Fotbalistul român Radu Drăguşin a fost inclus de echipa engleză Tottenham Hotspur pe lista pentru Liga Campionilor, informează...