Selecţionerul Spaniei dezminte o posibilă plecare la Manchester United

Data:

Selecţionerul echipei de fotbal a Spaniei, Luis Enrique, a dezminţit informaţiile venite din Anglia, referitoare la posibila sa plecare la Manchester United în această vară, declarându-se convins că va fi alături de La Roja la Cupa Mondială din Qatar (21 noiembrie – 18 decembrie), informează EFE, citat de Agerpres.

Tehnicianul spaniol, obosit de întrebările legate de continuitatea sa la naţionala Spaniei, a fost ferm în ajunul meciului împotriva Islandei, programat marţi seara pe stadionul Riazor din La Coruna.

„Se repetă, am explicat în atâtea feluri… În Qatar voi fi cu Spania, iar ce va urma, vom vedea. În Qatar, cu siguranţă. Nu există nicio funcţie pe care să mi-o doresc mai mult decât să reprezint echipa naţională în Qatar”, a afirmat Luis Enrique în faţa jurnaliştilor spanioli.

Întrebat dacă se simte reevaluat în faţa atâtor cântece de sirenă din străinătate, antrenorul a spus că se simte „ca întotdeauna” şi a insistat asupra continuităţii sale.

„Sunt încântat acolo unde mă aflu, în locul în care vreau să fiu. Nu mai sunt multe de adăugat”, a declarat Luis Enrique, care a precizat că, dacă Federaţia spaniolă de fotbal va testa piaţa pentru a-i căuta un înlocuitor pentru perioada care va urma după Mondialul din Qatar, ar înţelege, pentru că „înţelege orice poziţie”.

Manchester United caută un antrenor pentru sezonul viitor, care să îl înlocuiască pe germanul Ralf Rangnick, actualul manager interimar al grupării de pe Old Trafford, printre numele vehiculate aflându-se cele ale argentinianului Mauricio Pochettino, actualul antrenor al lui Paris Saint-Germain, olandezului Erik ten Hag, care o pregăteşte în prezent pe Ajax Amsterdam, şi spaniolului Luis Enrique.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Klopp va lucra ca analist al canalului Magenta TV la CM 2026

Germanul Jurgen Klopp, fostul antrenor al lui Liverpool, va fi analistul canalului Magenta TV în timpul Cupei Mondiale...

Kylian Mbappe, forfait pentru meciul Franţei cu Azerbaidjan (FFF)

Căpitanul echipei Franţei, Kylian Mbappe, a declarat forfait pentru meciul cu Azerbaidjan din deplasare, din cadrul preliminariilor Cupei...

Şantajiştii familiei Schumacher, din nou pe banca acuzaţilor

Cei trei bărbaţi, condamnaţi în februarie anul trecut pentru tentativă de extorcare a familiei legendei germane a Formulei...

Auto-moto: Raliul Dakar 2026 va avea două etape maraton

Raliul Dakar din 2026 va reveni pentru a şaptea oară consecutiv pe dunele din Arabia Saudită, într-o ediţie...