Selecţionerul Devis Mangia, suspendat de la „cârma” naţionalei Maltei, neagă acuzaţiile de hărţuire sexuală

Data:

Antrenorul italian Devis Mangia, suspendat din funcţia de selecţioner al naţionalei de fotbal a Maltei de Federaţia de resort din această ţară după ce aceasta a primit un raport privind ”o presupusă violare a politicilor sale”, a negat joi acuzaţiile de hărţuire sexuală care i s-au adus, scrie Reuters, citată de Agerpres.

Potrivit cotidianului italian La Repubblica, Mangia, fost antrenor al Universităţii Craiova, este acuzat de hărţuire sexuală de unul dintre jucătorii săi.

Federaţia malteză l-a suspendat pe Mangia marţi şi ulterior a ordonat o anchetă pentru elucidarea situaţiei.

Nici Federaţia, nici Mangia nu au oferit detalii despre acuzaţii, dar presa malteză a raportat că de fapt doi jucători ai primei reprezentative au formulat, separat, acuzaţii faţă de italian.

„Privind articolele apărute în presa malteză cu referire la un aşa-zis comportament neadecvat faţă de unii jucători, precizez că informaţiile sunt false, nu am avut niciodată un comportament vătămător la demnitatea personală sau sexuală a cuiva, indiferent că era jucător de fotbal sau orice fel de persoană. Toate acestea sunt ştiri nefondate şi false care-mi dăunează grav atât în plan personal cât şi profesional”, a spus Mangia, care a adăugat că dacă astfel de ştiri vor continua, va da în judecată pe cei care le propagă.

Federaţia malteză a precizat, miercuri, într-un comunicat că Mangia, în vârstă de 48 de ani, ”şi-a manifestat deplina disponibilitate pentru evaluarea faptelor”.

Federaţia menţiona că ”nu va mai face alte comentarii până când următoarele etape nu vor fi discutate în cadrul organismelor decizionale abilitate, de manieră deschisă şi transparentă”.

Devis Mangia, care era selecţioner al Maltei din 2019, a antrenat-o pe Palermo în Serie A în sezonul 2011-12. El a mai antrenat echipe precum naţionala Under-21 a Italiei (2012-2013), Spezia şi Bari.

Mangia a pregătit-o pe Universitatea Craiova din mai 2017 până în aprilie 2019, reuşind să câştige Cupa României în 2018.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...