CIO anunţă crearea Unităţii Comune de Integritate pentru JO 2026

Data:

Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a anunţat crearea unei Unităţi Comune de Integritate (JIU) pentru Jocurile Olimpice de iarnă ediţia 2026 de la Milano-Cortina (Italia), care va urmări prevenirea şi combaterea abaterilor din timpul evenimentului, informează EFE.

Această unitate va fi operaţională între 30 ianuarie şi 24 februarie, urmând să coincidă cu deschiderea şi închiderea Satelor Olimpice. Ea a fost creată în colaborare cu Comitetul de organizare a Jocurilor „pentru a asigura un schimb rapid şi eficient de informaţii între organismele disciplinare sportive şi agenţiile de aplicare a legii”.

Printre principalele sale obiective se va număra prevenirea trucării rezultatelor, urmând abordarea adoptată de CIO la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012 de a monitoriza pariurile la toate evenimentele olimpice folosind „instrumente analitice avansate şi expertiză umană” cu sprijinul IBIA, ULIS, principalele autorităţi de reglementare a pariurilor, Grupului de la Copenhaga al Consiliului Europei şi a unor organizaţii precum UNODC, INTERPOL şi EUROPOL.

”Jocurile Olimpice reprezintă un exemplu global de integritate, o celebrare în care excelenţa, respectul şi fair-play-ul nu lasă loc corupţiei sau abaterilor. Datorită colaborării strânse cu partenerii noştri, vom putea detecta şi gestiona potenţialele cazuri mai eficient. În cazul în care se vor găsi elemente criminale, vom colabora cu autorităţile italiene, poliţia şi sistemul judiciar pentru a împărtăşi orice informaţii relevante”, a declarat Giuseppe Deleonardis, directorul de etică şi conformitate al CIO.

„Pe baza experienţei numeroaselor ediţii anterioare ale Jocurilor şi, mai recent, a cooperării strânse cu partenerii noştri francezi în timpul JO 2024 de la Paris, suntem pe deplin încrezători în capacitatea noastră de a supraveghea eficient Jocurile, de a comunica rapid cu partenerii şi de a identifica potenţialele încălcări”, a spus la rândul său Friedrich Martes, şeful Unităţii de prevenire a manipulării competiţiilor din cadrul mişcării olimpice.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Mihai Covaliu (COSR): FOTE Braşov 2027 e o investiţie strategică în viitorul sportului românesc

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a afirmat, marţi, cu ocazia Adunării Generale a FOTE Braşov...

FIFA a încheiat un parteneriat pe trei ani cu compania AI Stats Perform

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a selectat compania britanică de Inteligenţă Artificială (AI) Stats Perform ca primul său...

Manchester United a ajuns la un acord cu antrenorul Michael Carrick

Echipa de fotbal Manchester United a ajuns la un acord de principiu cu Michael Carrick, pentru ca fostul...

Australian Open lansează un concurs de pronosticare a tuturor rezultatelor cu un premiu uriaş pentru fani

Fanii tenisului din Australia pot câştiga un premiu uriaş de 10 milioane de dolari australieni (6,71 milioane de...