Selecţionerul Devis Mangia, suspendat de la „cârma” naţionalei Maltei, neagă acuzaţiile de hărţuire sexuală

Data:

Antrenorul italian Devis Mangia, suspendat din funcţia de selecţioner al naţionalei de fotbal a Maltei de Federaţia de resort din această ţară după ce aceasta a primit un raport privind ”o presupusă violare a politicilor sale”, a negat joi acuzaţiile de hărţuire sexuală care i s-au adus, scrie Reuters, citată de Agerpres.

Potrivit cotidianului italian La Repubblica, Mangia, fost antrenor al Universităţii Craiova, este acuzat de hărţuire sexuală de unul dintre jucătorii săi.

Federaţia malteză l-a suspendat pe Mangia marţi şi ulterior a ordonat o anchetă pentru elucidarea situaţiei.

Nici Federaţia, nici Mangia nu au oferit detalii despre acuzaţii, dar presa malteză a raportat că de fapt doi jucători ai primei reprezentative au formulat, separat, acuzaţii faţă de italian.

„Privind articolele apărute în presa malteză cu referire la un aşa-zis comportament neadecvat faţă de unii jucători, precizez că informaţiile sunt false, nu am avut niciodată un comportament vătămător la demnitatea personală sau sexuală a cuiva, indiferent că era jucător de fotbal sau orice fel de persoană. Toate acestea sunt ştiri nefondate şi false care-mi dăunează grav atât în plan personal cât şi profesional”, a spus Mangia, care a adăugat că dacă astfel de ştiri vor continua, va da în judecată pe cei care le propagă.

Federaţia malteză a precizat, miercuri, într-un comunicat că Mangia, în vârstă de 48 de ani, ”şi-a manifestat deplina disponibilitate pentru evaluarea faptelor”.

Federaţia menţiona că ”nu va mai face alte comentarii până când următoarele etape nu vor fi discutate în cadrul organismelor decizionale abilitate, de manieră deschisă şi transparentă”.

Devis Mangia, care era selecţioner al Maltei din 2019, a antrenat-o pe Palermo în Serie A în sezonul 2011-12. El a mai antrenat echipe precum naţionala Under-21 a Italiei (2012-2013), Spezia şi Bari.

Mangia a pregătit-o pe Universitatea Craiova din mai 2017 până în aprilie 2019, reuşind să câştige Cupa României în 2018.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Tricoul purtat de Andy Murray la ediţia din 2013 de la Wimbledon a fost scos la licitaţie

Tricoul purtat de tenismanul britanic Andy Murray cu ocazia triumfului său istoric la ediţia din 2013 de la...

Yann Sommer, portarul lui Inter Milano, este dorit de Galatasaray

Yann Sommer, portarul echipei italiene de fotbal Inter Milano, antrenată de Cristian Chivu, este dorit de Galatasaray Istanbul,...

Ar fi un vis devenit realitate să mai pot juca în tricoul naţionalei Franţei, spune Paul Pogba

"Revenirea la echipa naţională a Franţei ar fi, desigur, un vis devenit realitate şi un bonus pentru mine",...

‘Este de neconceput’, a reacţionat Cristiano Ronaldo după decesul compatriotului său Diogo Jota

"Este de neconceput", a reacţionat starul Cristiano Ronaldo la aflarea veştii privind moartea atacantului Diogo Jota, coechipierul său...