Romelu Lukaku a revenit la antrenamentele lui Napoli

Data:

Atacantul belgian al lui Napoli, Romelu Lukaku, accidentat din luna august, a revenit la antrenamente marţi, în ajunul meciului din Liga Campionilor împotriva echipei Benfica, de la Lisabona, informează AFP.

Lukaku, care s-a accidentat la coapsă pe 14 august, s-a antrenat pentru prima dată în acest sezon alături de coechipierii săi, uneori cu exerciţii diferenţiate.

Totuşi, este foarte puţin probabil ca atacantul, care este la Napoli din august 2024 şi a marcat 14 goluri şi a oferit 10 pase decisive în Serie A sezonul trecut, să joace miercuri primul său meci al sezonului contra Benficăi.

La intrarea pe terenul de antrenament, el le-a spus reporterilor: „Ne revedem curând”.

În vârstă de 32 de ani, Lukaku, jucător fetiş al lui Antonio Conte, a fost încoronat campion al Italiei sezonul trecut cu Napoli, al treilea său club din Serie A, după Inter Milano şi AS Roma.

Napoli este pe locul doi în Campionatul Italiei, la egalitate de puncte (31) cu AC Milan, dar cu un golaveraj inferior. În Liga Campionilor, echipa ocupă un modest loc 20 în clasamentul fazei grupelor, cu şapte puncte după cinci meciuri. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Situaţia medicală a lui Musiala nu mai reprezintă un motiv de îngrijorare majoră pentru Bayern (Kompany)

Antrenorul echipei Bayern Munchen, Vincent Kompany, a declarat că situaţia medicală a lui Jamal Musiala nu mai reprezintă...

Auto – F1: Charles Leclerc a dominat prima sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Italiei

Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a dominat vineri prima sesiune de antrenamente libere înaintea Marelui Premiu al Italiei,...

Borussia Dortmund nu l-a inclus pe căpitanul Emre Can pe lista pentru Liga Campionilor

Borussia Dortmund nu l-a inclus pe căpitanul Emre Can în lotul pentru Liga Campionilor, prezentat forului de conducere...

Neymar, furios pe starea terenului după eliminarea lui Santos din Cupa Braziliei

Echipa Santos FC, eliminată de Palmeiras în sferturile de finală ale Cupei Braziliei (0-3, 0-0), l-a pierdut pe...