Schi alpin: Cupa Mondială – Lara Gut-Behrami, tot mai aproape de marele Glob de Cristal

Data:

Elveţianca Lara Gut-Behrami s-a impus în primul slalom super-uriaş de la Kvitfjell (Norvegia), desfăşurat sâmbătă în cadrul Cupei Mondiale feminine de schi alpin, şi a făcut încă un pas spre câştigarea marelui Glob de Cristal în acest sezon, scrie Agerpres.

Schioarea din Ţara Cantoanelor a devansat-o cu 12/100 pe Cornelia Huttter din Austria, ocupanta locului secund. Pe poziţia a treia s-a clasat o altă austriacă, Mirjam Puchner, la 13/100.

Concursul de sâmbătă trebuia să fie iniţial unul de coborâre, însă, din cauza condiţiilor meteo, antrenamentele prevăzute joi şi vineri nu au putut avea loc, astfel că proba a fost transformată într-una de slalom super-uriaş, conform AFP.

Lara Gut-Behrami, care a preluat conducerea în clasamentul general al Cupei Mondiale la finele lunii ianuarie, după accidentarea suferită de americanca Mikaela Shiffrin la Cortina d’Ampezzo, are acum un avans de 305 puncte faţă de rivala sa din Statele Unite, absent de la Kvitfjell din cauza unei accidentări şi care se pregăteşte să revină în competiţie săptămâna viitoare, la Are (Suedia).

Elveţianca are ocazia să-şi mărească şi mai mult avansul faţă de Shiffrin în acest weekend, în condiţiile în care duminică va avea loc o nouă probă de slalom super-uriaş în staţiunea norvegiană.

În vârstă de 32 de ani, Lara Gut-Behrami are în palmares 45 de victorii în Cupa Mondială de schi alpin, competiţie în care a cucerit deja marele Glob de Cristal în sezonul 2015-2016.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Scrimă: Emilia Corbu, campioană naţională la floretă

Scrimera Emilia Corbu (CS Rapid Bucureşti) a câştigat titlul de campioană naţională individuală la floretă după ce a...

Judo: Cozmin Guşă – Alex Creţ e printre protagonişti la Mondiale, ar putea să o ajute şi pe Florentina Ivănescu

Preşedintele Federaţiei Române de Judo, Cozmin Guşă, a declarat că Alex Creţ, medaliat cu bronz la Europene, va...

Tenis: Trei români, semifinalişti la turneul ITF de la Bucureşti

Trei din cei patru semifinalişti ai turneului ITF de la Bucureşti, organizat de CS North Tennis şi dotat...

Fotbal: Antrenorul Arteta, decorat cu Crucea Oficială a Ordinului ‘Isabela Catolica’

Fostul fotbalist spaniol Mikel Arteta, actual antrenor al echipei Arsenal, a fost decorat, miercuri, cu Crucea Oficială a...