Rusia va trebui să joace sub drapel neutru, iar meciurile de pe teren propriu vor fi mutate (FIFA)

Data:

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) va impune, duminică, Rusiei să dispute meciurile sale sub drapel neutru, iar partidele de pe teren propriu să le dispute în afara teritoriului său, ca urmare a invadării Ucrainei, informează AFP, conform Agerpres.

Imnul şi drapelul Rusiei vor fi, totodată, excluse de la competiţiile internaţionale, a adăugat FIFA, care îşi rezervă dreptul de a „lua sancţiuni suplimentare, inclusiv posibile excluderi de la competiţii”, fiind luată în discuţie chiar o posibilă excludere a Rusiei de la Cupa Mondială de fotbal din Qatar din 2022, o solicitare în acest sens fiind avansată de Franţa.

Pentru a participa la competiţiile internaţionale, în special la barajele de la Cupa Mondială din 2022, programate la finele lunii martie, Rusia o va putea face sub numele „Federaţia rusă de fotbal” (RFU), a precizat instanţa condusă de Gianni Infantino.

Aceste decizii, aşteptate de lumea sportivă de mai multe zile, au fost luate „în unanimitate” de biroul Consiliului FIFA, a transmis forul internaţional.

Ele fac să planeze îndoiala asupra desfăşurării barajelor pentru Cupa Mondială, programate la sfârşitul lunii martie, întrucât Polonia, care urmează să întâlnească Rusia pe 24, a avertizat că refuză să dispute partida.

Suedia şi Cehia, care ar putea, de asemenea, întâlni Rusia câteva zile mai târziu în finala barajelor, au anunţat la rândul lor că nu vor juca aceste meciuri, conform comunicatelor federaţiilor lor.

„FIFA a luat act de aceste poziţii şi a angajat dialogul cu federaţiile vizate, cu scopul de a găsi soluţii adecvate şi acceptabile”.

Federaţia engleză a anunţat la rândul ei, în cursul serii, că va boicota toate meciurile cu Rusia într-un „viitor apropiat”.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă (Rapid) – Ne aşteaptă un meci greu, FC Argeş pune tot timpul adversarul sub presiune

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se...

Inter Milano speră că noul său stadion va fi gata ‘în termen de cinci ani’

Preşedintele clubului de fotbal Inter Milano, Beppe Marotta, a declarat că nerazzurri şi AC Milan au semnat un...

Arne Slot, antrenorul lui Liverpool, cere ca lumea să aibă răbdare cu Alexander Isak

Alexander Isak va reveni vineri la antrenamentele echipei engleze de fotbal Liverpool, înaintea derby-ului de duminică împotriva lui...

F1: Lewis Hamilton cere mai multă ‘transparenţă’ din partea FIA

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a cerut mai multă "transparenţă şi responsabilitate" din partea organizaţiei de conducere a...