Preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică susţine că mecanismul donaţiilor e folosit şi de federaţiile din străinătate: Nu e nicio ruşine

Data:

Carmencita Constantin, preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că mecanismul donaţiilor, implementat recent de asociaţia pe care o conduce, nu este o ruşine, fiind folosit de mult timp de federaţii din străinătate precum cele din Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Australia sau Germania.

„Donaţia reprezintă unul dintre mecanismele prin care le utilizăm pentru a încerca să acoperim nevoia de finanţare pe toate programele pe care ni le-am propus, alături şi de alte mecanisme, precum cel al sponsorizărilor, cel al scrierii de proiecte etc. Aşadar acesta este unul din proiectele noastre. Nu este vorba despre federaţie că a ajuns jos sau că este sus. Rezultatele gimnasticii româneşti sunt clare, le ştie toată lumea şi nu sunt de azi sau de ieri. Venim din urmă cu un necesar de stopare a declinului şi de redresare. Mecanismul donaţiilor, atât cel prevăzut în legea financiară din România, prin redirecţionare de la persoanele fizice sau juridice, cât şi cel al donaţiilor în sine, este unul normal. Dacă ne uităm pe site-urile marilor federaţii de gimnastică, cele care ocupă poziţiile fruntaşe în lume, vedem că toate utilizează acest mecanism al donaţiilor. Federaţiile din Statele Unite, Canada, Australia, Marea Britanie, Germania… toate au programe de donaţii. Este o cultură … din păcate cred că vor mai trece câţiva ani până când România, şi când spun România mă includ şi pe mine, va înţelege că donaţia nu este neapărat destinată unui scop caritabil. Sigur că putem dona în scopuri caritabile, personal am făcut-o deseori, chiar şi acum cu ceea ce se întâmplă în Ucraina. Dar nu are legătură una cu alta. Nu este nicio ruşine, absolut deloc. Donaţia este de a fi cu 2 lei sau cât poţi tu alături de ceva unde îţi este inima”, a spus preşedinta.

„Deci e un mecanism normal, cu atât mai mult cu cât donaţia e un act benevol. Nu trebuie să revolte pe nimeni, nu trebuie să supere pe nimeni. Cine înţelege că e nevoie de un plus de finanţare reacţionează aşa cum au reacţionat românii acum mulţi ani la proiectul ‘Daţi un leu pentru Ateneu’. Ceea ce am făcut este un model de ‘fund raising’ care e legiferat. Adică se găseşte atât în documentele de natură fiscală, cât şi în Legea Sportului şi nu numai. Acolo se găsesc ca formă de asigurare a veniturilor donaţiile naţionale şi internaţionale. De ce am şocat noi? Probabil pentru că nimeni nu s-ar fi aşteptat ca Federaţia Română de Gimnastică să nu dispună de fondurile necesare pregătirii noilor generaţii de sportivi. Din păcate, aceasta e o realitate şi mărturisesc că nu îmi place să o scot în evidenţă. Dar există o subfinanţare la nivelul federaţiei, cât şi la nivelul cluburilor”, a adăugat ea.

Modulul de donaţii implementat de Federaţia Română de Gimnastică este unul complex, orice persoană sau companie putând să aleagă cum să fie cheltuită suma donată.

„Noi am lansat acest modul de donaţii pe site-ul nostru şi vom adăuga acolo un raport săptămânal. Până acum pot spune că oamenii au început să rezoneze, au început să pună întrebări pentru că nu ştiu cum să procedeze. Pentru că atunci când se accesează acel buton de donaţii de pe site sunt două variante, fie redirecţionarea care e în legătură directă cu platforma ANAF-ului şi durează mai puţin de 2 minute, fie prin alegerea proiectului. Adică un donator îşi poate alege proiectul pentru care doreşte să doneze, adică pentru dezvoltarea gimnasticii la nivel de cluburi sau pentru a ajuta federaţia să cumpere aparate de competiţie şi aşa mai departe. Nevoile sunt mari, sunt multe lucruri de recuperat”, a explicat Carmencita Constantin.

La o primă estimare, după prima săptămână FRG a strâns din donaţii aproximativ 10.000 de euro. „Nu pot să spun suma strânsă la zi… Dar raportul de săptămâna trecută nu evidenţia un lucru foarte mare. Dar asta era săptămâna trecută, înainte de a exista această vizibilitate. Atunci erau în jur de 10.000 de euro dacă ne-am fi raportat la salariul minim pe economie prin redirecţionare. Dar noi ne aşteptăm să fie mai sus. Credem că vom creşte, mai ales că anul acesta companiile au dreptul să îşi închidă bilanţurile şi să facă aceste redirecţionări până la sfârşitul lunii iunie. De aceea credem că donaţia este un demers care va ajuta gimnastica. Noi suntem foarte transparenţi, proiectul este construit după toate normele internaţionale de fund raising”, a precizat oficialul FRG.

Întrebată ce le transmite celor care spun că Federaţia Română de Gimnastică a ajuns să cerşească pentru a supravieţui, Carmencita Constantin a răspuns: „Le transmit că a-ţi recunoaşte nevoia nu este o ruşine, dimpotrivă. Este o dovadă că eşti conştient de responsabilitatea pe care o ai. Maximizarea oricărei forme de atragere a susţinerii financiare, că este donaţie sau sponsorizare, este o responsabilitate a echipei manageriale a Federaţiei Române de Gimnastică”.

Preşedinta nu a dorit să facă niciun comentariu legat de demisia preşedintelui onorific al FRG, Adrian Stoica.

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Gimnastică şi actual vicepreşedinte onorific al federaţiei internaţionale, Adrian Stoica, a criticat, prin intermediul unei scrisori deschise, decizia actualei conduceri de a solicita strângere de fonduri pentru sportivii români care nu pot participa la competiţiile internaţionale din acest an, afirmând că îi este ruşine când este abordat de colegi care vor să doneze diferite sume de bani.

„Trăiesc în aceste zile însă o ruşine care mă pune în situaţia să îmi recapăt glasul, măcar cât să spun că nu vreau să mai am nimic de-a face cu o instituţie care cândva a fost o emblemă internaţională, cu o şcoală care a dat peste jumătate de secol ora exactă în gimnastică mondială şi care a dus steagul României sus mulţi ani după ce ne-a lovit tranziţia, politizarea şi subfinanţarea sportului … mai spun o dată: cu oameni inimoşi, dedicaţi, pasionaţi care trăiau şi respirau gimnastică. Unii încă o fac, dar probabil că din ce în ce mai puţini … pe cale de dispariţie. Viitorul ţine de noi (colectiv), de voi cei mai tineri mai ales, dar şi de multe variabile. Trecutul însă pentru mine este sacrosant şi întru în pământ de ruşine când mă sună colegi din toată lumea gimnasticii mondiale şi mă întreabă cu cuvinte (frumos alese) dacă pot dona ceva pentru cei care cândva le erau idoli. Un ultim gând de la un om mai bătrân: mândria trecutului şi onoarea prezentului nu pot fi înlocuite cu ghiocei (poziţia, nu floarea!) aşa cum nu poţi face salt înainte din genunchi, iar atragerea de fonduri şi un marketing corect pentru dezvoltare nu pot fi înlocuite cu cerşeală. Stimată conducere a FRG, va rog să acceptaţi cu aceeaşi ruşine demisia mea izvorâtă din profundă ruşine”, a scris Stoica într-o scrisoare publicată de purtătorul de cuvânt al COSR, Alina Alexoi, pe pagina sa de Facebook.

Federaţia Română de Gimnastică a implementat recent un modul de donaţii pe site-ul său oficial, invocând într-un comunicat publicat pe pagina oficială de Facebook faptul că nu are resurse financiare suficiente pentru participarea la Campionatele Europene şi Mondiale de gimnastică artistică din acest an, întreceri care reprezintă etape de calificare la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.

„Federaţia Română de Gimnastică este într-o situaţie critică în acest an competiţional, extrem de important pentru calificarea la JO de la Paris. Cu un buget foarte mic alocat de Ministerul Sportului pentru 2022, 4.850 mii lei, FRG nu are resurse financiare suficiente pentru participarea la Campionatele Europene (11-21.08) şi Campionatele Mondiale de gimnastică artistică (29.10-6.11, Liverpool), întreceri care reprezintă etape de calificare la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, dar şi pentru deplasarea componenţilor lotului de gimnastică aerobică, în Statele Unite la Jocurile Mondiale (7-17.07, Birmingham). Suma alocată în acest an este mai mică cu 35% faţă de bugetul primit în 2021 (7.500 mii lei) în condiţiile în care anul trecut, din cauza pandemiei, multe dintre competiţiile internaţionale au fost anulate. FRG apreciază eforturile făcute de COSR şi MS, principalii finanţatori ai federaţiei, pentru susţinerea gimnasticii şi a înaintat cereri de finanţare celor două foruri, dar apelează, în acelaşi timp şi la donaţii naţionale şi internaţionale. Poţi dona direct (https://donatii.frgimnastica.com/donatii-pf.html), sau prin redirecţionare (https://donatii.frgimnastica.com/redirectionare-pf.html) pentru campionii de azi şi de mâine! Contribuţia ta va ajunge la cauza aleasă”, se arată pe site-ul de socializare citat.

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a afirmat, duminică, într-o postare pe un site de socializare, că gimnastica rămâne o prioritate pentru minister, după ce Federaţia Română de Gimnastică a anunţat, vineri, că nu are resurse financiare suficiente pentru participarea la Campionatele Europene şi Mondiale de gimnastică artistică din acest an.

Novak a subliniat că la sfârşitul anului 2021, suma pe care a avut-o disponibilă Federaţia Română de Gimnastică a fost de 7.500.000 lei, primită în două tranşe: 4.500.000 la începutul anului şi 3.000.000 după rectificarea bugetară. Anul acesta, prima tranşă de buget pentru FR Gimnastică este de 4.850.000 lei, mai mare decât anul trecutul cu 350.000 de lei.

”Comitetul Olimpic Sportiv Român a micşorat finanţarea, din cauză că Federaţia Română de Gimnastică nu a avut rezultate la Jocurile Olimpice. În perioada 2017-2021, finanţarea totală a FR Gimnastică din partea Ministerului Sportului şi a Comitetului Olimpic Sportiv Român a fost de 38.189.365,47 lei”, a menţionat ministrul.

Totodată, Novak a explicat că în iunie va avea loc o rectificare bugetară, situaţie care, la fel ca anul trecut, va mai aduce fonduri la federaţie.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Borussia Dortmund nu va efectua niciun cantonament în străinătate în vacanţa de iarnă

Echipa germană de fotbal Borussia Dortmund îşi va desfăşura pregătirea de la mijlocul sezonului, în vacanţa de iarnă...

Preliminariile Campionatului European Under-21: România – Elveţia, echipele de start

Echipele de start pentru meciul dintre selecţionatele de tineret ale României şi Elveţiei, care are loc marţi seara...

O grevă a jucătorilor din cauza numărului mare de meciuri, inoportună, consideră germanul Marco Reus

Fostul internaţional german Marco Reus este de acord că se dispută prea multe meciuri într-un interval scurt de...

Naomi Osaka a confirmat că va juca la Hong Kong Open 

Jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka, în al cărei palmares figurează patru titluri de Mare Şlem, a confirmat...