Artem Dzyuba a negat că i-ar fi cerut selecționerului să nu îl convoace la naționala Rusiei din cauza conflictului din Ucraina

Data:

Artem Dzyuba, unul dintre golgheterii all-time ai echipei de fotbal a Rusiei, a negat că i-ar fi cerut selecţionerului să nu îl convoace la naţională din cauza conflictului din Ucraina, informează Reuters, potrivit Agerpres.

„Nu din cauza unor probleme politice nu m-am alăturat echipei naţionale. Este vorba de probleme familiale, dar nu vreau să intru în detalii”, a declarat Dzyuba pentru Sport-Express.

„Mi se pare că a fost o neînţelegere, (selecţionerul) Valeri Ghiorghievici (Karpin) m-a înţeles greşit sau cuvintele lui au fost interpretate greşit”, a spus atacantul lui Zenit Sankt Petersburg.

Karpin a afirmat într-un interviu că a vorbit în weekend cu jucătorul de 33 de ani despre echipa naţională.

„Ţinând cont de situaţia dificilă din Ucraina, unde trăiesc numeroşi membri ai familiei sale, Artem s-a scuzat şi a cerut, din motive familiale, să nu fie convocat pentru următoarele meciuri ale echipei Rusiei”, a explicat Valeri Karpin într-un interviu publicat pe site-ul Federaţiei ruse de fotbal.

După invadarea Ucrainei de către Rusia, FIFA a decis să excludă echipa Rusiei de la barajele de calificare pentru Cupa Mondială din 2022 programate la finele lunii. Federaţia rusă de fotbal a contestat această decizie în faţa Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) şi a solicitat ridicarea sancţiunii cu titlu provizoriu, aspect asupra căruia TAS urmează să se pronunţe.

Dzyuba a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Rusiei la Cupa Mondială 2018, de pe teren propriu, unde Sbornaia a ajuns surprinzător în sferturi de finală. De atunci, el a purtat banderola de căpitan şi a egalat recordul de goluri al lui Aleksandr Kerjakov la prima reprezentativă. Karpin s-a bazat însă foarte puţin pe el după ce a fost numit selecţioner în iulie anul trecut.

La începutul lui martie, Dzyuba a denunţat, pe Instagram, „dublul standard” care caracterizează, în opinia sa, sancţiunile sportive decise împotriva Rusiei ca urmare a invaziei din Ucraina.

„Eu sunt împotriva discriminării în funcţie de naţionalitate. Nu-mi este ruşine că sunt rus. Sunt mândru că sunt rus. Eu nu înţeleg de ce sportivii trebuie să sufere”, a scris el, adăugând totodată că „războiul este oribil”.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Roberto Martinez, în vizorul KNVB pentru postul de selecţioner al Olandei

Spaniolul Roberto Martinez, care a condus Portugalia la Cupa Mondială 2026, se află în vizorul Federaţiei olandeze de...

La Liga va introduce un senzor în mingile de joc pentru a sprijini echipa de arbitri în campionatul spaniol

Liga spaniolă de fotbal (La Liga) a prezentat, luni, "mingea conectată", o nouă iniţiativă ce implică un senzor...

Ferran Torres nu s-a prezentat la Barca, după ce a primit permisiunea să negocieze cu PSG

Atacantul echipei FC Barcelona, Ferran Torres, care trebuia să se alăture lotului blaugrana, miercuri, pentru antrenamentele din perioada...

Julian Alvarez s-a alăturat de miercuri antrenamentelor colective la Atletico Madrid

Atacantul argentinian Julian Alvarez s-a reîntors miercuri la prima echipă a lui Atletico Madrid, la complexul de antrenamente...