Data:

Tenismanul rus Daniil Medvedev, campionul de la US Open, ar putea fi nevoit să ofere asigurări că nu îl sprijină pe preşedintele rus Vladimir Putin, pentru a concura în acest an la Wimbledon, a declarat marţi ministrul britanic al sportului, Nigel Huddleston, citat de Reuters, scrie Agerpres.

Huddleston a spus că nu s-ar simţi confortabil cu un „sportiv rus care arborează steagul Rusiei” şi câştigă turneul de Mare Şlem disputat pe iarbă de la Londra.

„Multe ţări au convenit că nu le vor permite reprezentanţilor Rusiei să concureze. Există, de asemenea, probleme de viză. Când vine vorba de indivizi, acest lucru este mai complex”, a spus Huddleston în cadrul unei comisii restrânse din parlament, când a fost întrebat dacă Medvedev va participa la turneul de la Wimbledon.

„Nu ar trebui autorizată prezenţa niciunei persoane care arborează steagul Rusiei”, a afirmat ministrul.

Potrivit acestuia, mulţi sportivi au cetăţenie multiplă sau dublă şi ar fi dispuşi să concureze ca „entităţi nealiniate, care nu poartă steag”, dar situaţia necesită măsuri suplimentare.

„Avem nevoie de o potenţială asigurare că nu sunt susţinători ai lui Putin şi luăm în considerare care sunt cerinţele de care am putea avea nevoie pentru a încerca să obţinem nişte asigurări în acest sens”, a adăugat el.

Huddleston a indicat că discută această problemă cu organizatorii turneului de la Wimbledon, All England Lawn Tennis Club (AELTC).

Medvedev a urcat pe primul loc în clasamentul ATP luna trecută, dar va pierde prima poziţie în faţa lui Novak Djokovic, după ce a fost eliminat luni în turul 3 la Indian Wells.

Sportivii ruşi şi belaruşi pot juca în turneele din circuitele ATP şi WTA, dar nu sub numele sau steagul ţărilor lor.

După cum s-a anunţat, Rusia, câştigătoarea ultimei ediţii a Cupei Davis, va fi înlocuită de Serbia la faza finală din 2022 a acestei competiţii rezervate echipelor naţionale masculine de tenis, programată în luna septembrie. De asemenea, în competiţia feminină Billie Jean King Cup (fosta Fed Cup), Rusia, deţinătoarea trofeului, va fi înlocuită de Australia.

Aceste decizii au fost urmarea excluderii sportivilor ruşi din toate competiţiile internaţionale, după declanşarea războiului din Ucraina.

Turneul de la Wimbledon are loc între 27 iunie şi 10 iulie.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Rugby: Alin Petrache – Federaţiile irlandeză şi sud-africană au bugete mai mari decât primeşte sportul românesc

Preşedintele Federaţiei Române de Rugby, Alin Petrache, a afirmat, joi, că federaţiile naţionale din Irlanda şi Africa de...

Fotbal: FRF le cere şcolilor să-şi aducă elevii la meciul România – Andorra

Federaţia Română de Fotbal cere şcolilor şi instituţiilor cu activitate juvenilă să organizeze acţiuni prin care să asigure...

Handbal feminin: CSM Bucureşti a câştigat fără emoţii cu Minaur, în Liga Naţională

CSM Bucureşti a învins-o fără probleme pe CS Minaur Baia Mare, cu scorul de 29-22, joi seara, în...

Rugby: Zece schimbări în echipa României pentru meciul cu Scoţia, de la Cupa Mondială

Stafful tehnic al echipei României a făcut nu mai puţin de zece schimbări faţă de partida cu Africa...