O asociaţie de luptă împotriva homofobiei i-a cerut explicaţii lui Idrissa Gueye

Data:

O asociaţie de luptă împotriva homofobiei în sport, Rouge Direct, i-a cerut lui Idrissa Gana Gueye, fotbalistul lui Paris Saint-Germain, să explice dacă a refuzat să poarte tricoul în culorile curcubeului, simbol al comunităţii LGBT, informează AFP, potrivit Agerpres.

„Homofobia nu este o opinie, ci un delict. LFP (Liga profesionistă din Franţa – n. r.) şi PSG trebuie să-i ceară lui Gana Gueye să dea explicaţii şi asta foarte repede. Şi să-l sancţioneze dacă este cazul”, a scris asociaţia într-un mesaj postat duminică pe Twitter.

Duminică, RMC a afirmat că mijlocaşul senegalez nu a jucat în meciul de sâmbătă cu Montpellier pentru a nu fi obligat să poarte tricoul în culorile curcubeului, îmbrăcat de fotbaliştii celor 20 de echipe din Ligue 1 în etapa a 37-a.

Gana Gueye (32 de ani) nu a lipsit din motive medicale, ci „din motive personale”, a explicat antrenorul Mauricio Pochettino, precizând că jucătorul său „nu este accidentat”.

Joi seară, campionul Africii a organizat dineul de gală al asociaţiei sale caritabile „For hope”, unde au fost invitaţi coechipierii săi de la PSG, printre care Lionel Messi, Kylian Mbappe sau Neymar.

Evenimentul, însoţit de o licitaţie, a permis strângerea de fonduri destinate copiilor bolnavi de SIDA sau cancer.

Senegalezul nu a jucat nici în sezonul trecut în etapa din Ligue 1 în care echipele au purtat tricoul în culorile curcubeului. El a asigurat că a fost victima unei gastroenterite.

Nici LFP, nici PSG, nici anturajul lui Gueye nu au reacţionat la această polemică atunci când au fost contactaţi de AFP.

Fotbalul francez a fost afectat de mai multe polemici legate de atitudini cu caracter homofob pe stadion.

Pe 16 august 2019, o partidă din Ligue 2 între Nancy şi Le Mans a devenit primul meci de fotbal profesionist întrerupt de arbitru în Franţa pentru scandări homofobe.

Douăsprezece zile mai târziu, pe 28 august, întâlnirea Nice – Marseille, din Ligue 1, a fost întreruptă câteva minute din cauza unor bannere şi scandări cu caracter homofob.

Una dintre vedetele naţionalei Franţei, Antoine Griezmann, a luat atunci public poziţie, considerând că este „foarte bine ca meciurile să fie întrerupte” în astfel de situaţii.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Dani Olmo (FC Barcelona) este incert pentru El Clasico

Mijlocaşul ofensiv al lui FC Barcelona, Dani Olmo, care a părăsit vineri cantonamentul naţionalei Spaniei, a suferit o...

Ciclism: Adam Yates, învingător în cursa italiană Trofeo Tessile & Moda

Ciclistul britanic Adam Yates s-a impus duminică în ediţia a 48-a a cursei italiene Trofeo Tessile & Moda,...

Moto: Campionul mondial Marc Marquez, operat cu succes la omoplatul drept

Pilotul spaniol Marc Marquez, virtual campion mondial pentru a şaptea oară la MotoGP, a fost supus cu succes...

Ferran Torres va părăsi cantonamentul echipei Spaniei din cauza unei jene musculare

Atacantul Ferran Torres (FC Barcelona) va părăsi cantonamentul echipei de fotbal a Spaniei din cauza unei jene musculare...