Fanii lui Liverpool au strâns 260.000 de euro în onoarea lui Diogo Jota şi Andre Silva

Data:

Fundaţia clubului englez de fotbal Liverpool a strâns 226.000 de lire sterline (260.000 de euro) de la fani în onoarea lui Diogo Jota şi a fratelui său, Andre Silva, care au murit în iulie într-un accident rutier în localitatea spaniolă Zamora, scrie EFE.

Aceşti bani provin în întregime de la fanii care şi-au imprimat numărul şi numele lui Jota pe tricourile lor şi care au cumpărat tricouri în onoarea fotbalistului.

Fundaţia va folosi banii pentru a crea programe de fotbal la nivel local în numele lui Jota şi al fratelui său. Liverpool s-a angajat să împărtăşească mai multe detalii despre această iniţiativă în viitor.

În plus, clubul va crea alte omagii permanente, în timp ce miile de omagii florale lăsate pe Anfield în ultimele luni vor fi reciclate şi folosite ca decoraţiuni pe stadion şi la centrele de antrenament ale clubului din oraş.

Planul lui Liverpool este de a ridica o sculptură permanentă lângă Anfield pentru a servi drept loc de întâlnire în onoarea lui Jota, care a jucat în 182 de meciuri şi a marcat 65 de goluri pentru ”Reds”, pe lângă faptul că a câştigat un titlu în Premier League, Cupa Angliei şi Cupa Ligii engleze.

Până la crearea acestei statui, există o zonă temporară în stadion unde vizitatorii îşi pot aduce omagiile celor doi fraţi.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Serena Williams şi-a anunţat participarea la turneul WTA de la Berlin

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, care va reveni în circuit săptămâna viitoare, cu ocazia turneului de la...

Fotbal – CM 2026: Romelu Lukaku nu este pregătit să joace din primul minut, a spus selecţionerul Belgiei

Romelu Lukaku nu este pregătit să joace din primul minut, a declarat selecţionerul naţionalei de fotbal a Belgiei,...

Jucătorii echipei Iranului şi-au depus paşapoartele la ambasada SUA din Turcia

Jucătorii echipei Iranului, care încă aşteaptă vizele americane pentru Cupa Mondială, şi-au depus paşapoartele la ambasada SUA din...

FC Hermannstadt a anunţat despărţirea de preşedintele Daniel Niculae

Clubul de fotbal FC Hermannstadt a anunţat, vineri, despărţirea de preşedintele Daniel Niculae, al cărui contract scadent la...