Portarul Maignan (Milan) critică şi el disputarea meciului cu Como în Australia

Data:

Portarul naţionalei de fotbal al Franţei şi al echipei AC Milan, Mike Maignan, a declarat că este ”total de acord” cu coechipierul său Adrien Rabiot, care a descris mutarea meciului cu Como din Serie A în Australia ca ”o nebunie totală”, scrie AFP.

”Sunt total de acord cu el (Adrien Rabiot). Astăzi, uităm multe lucruri, ne gândim mult la aspectul financiar. Nu înţeleg de ce vom juca un meci din campionatul Italiei în străinătate. În plus, este un meci pe teren propriu, pierdem un meci pe teren propriu. Ştim că obiectivele noastre sunt mari, nu putem lăsa nimic la voia întâmplării”, a declarat Maignan, într-o conferinţă de presă la Reykjavik, în ajunul meciului contra Islandei din preliminariile Cupei Mondiale din 2026.

Într-un interviu acordat cotidianului Le Figaro, publicat pe 7 octombrie, Rabiot a descris deplasarea echipei sale în februarie la Perth (Australia), pentru a înfrunta Como în etapa a 24-a a Serie A, drept ”o nebunie totală”.

Reacţia lui Rabiot l-a înfuriat pe Luigi De Siervo, şeful Ligii Italiene de Fotbal: ”Rabiot uită, ca toţi fotbaliştii care câştigă milioane de euro, că sunt plătiţi pentru a face o treabă, adică pentru a juca fotbal. Ar trebui să respecte banii pe care îi câştigă şi să fie mai în concordanţă cu ceea ce îşi doreşte angajatorul său, şi anume AC Milan, care a fost de acord şi a insistat ca acest meci să se joace în străinătate”.

Întrucât stadionul San Siro nu este disponibil la acea dată, fiind scena ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice din 2026 (6-22 februarie), AC Milan a acceptat s-o înfrunte pe Como pe 8 februarie 2026 la Perth, Australia, în cadrul celei de-a 24-a etape a campionatului Italiei.

Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a aprobat luni, „cu reticenţă” şi „în mod excepţional”, solicitările La Liga şi Serie A de a disputa două meciuri de campionat în Statele Unite şi Australia, o premieră mondială. Meciul Villarreal – FC Barcelona va avea loc la Miami pe 20 decembrie. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cristian Chivu, comparat cu Jose Mourinho după ultima sa conferinţă de presă

Ediţia de vineri a ziarului La Gazzetta dello Sport a făcut o comparaţie între Cristian Chivu şi Jose...

Dacă pierdem cu Arsenal, nu mai avem şanse la titlu, spune Guardiola (Manchester City)

Pep Guardiola, antrenorul lui Manchester City, a recunoscut că dacă echipa sa pierde duminică meciul împotriva lui...

Un oficial al UEFA este încrezător că Italia nu îşi va pierde rolul de coorganizatoare a EURO 2032

Michele Uva, directorul executiv UEFA pentru Campionatul European din 2032, este încrezător că Italia nu îşi va pierde...

FC Barcelona intenţioneză să-i extindă contractul antrenorului Hansi Flick până în 2028

Clubul spaniol de fotbal FC Barcelona intenţionează să-i prelungească înţelegerea antrenorului german Hansi Flick, a relatat, vineri, cotidianul...