Record de înscrieri, peste un milion, în programul de voluntariat al CM 2026

Data:

Programul de voluntariat pentru Cupa Mondială de fotbal din 2026, care va avea loc în Statele Unite, Mexic şi Canada, a primit un număr record de înscrieri, de peste un milion de persoane, un număr ”mai mare decât pentru orice alt eveniment sportiv din istorie”, a anunţat FIFA, marţi, conform EFE.

Peste 65.000 de voluntari vor participa la turneul final, care se va desfăşura între 11 iunie şi 19 iulie anul viitor, iar cu trei zile rămase până la termenul limită de aplicare, numărul de înscrieri a depăşit deja un milion.

”Avem voluntari cu vârste cuprinse între 18 şi 92 de ani, de la studenţi care abia încep studiile până la pensionari care doresc să îşi împărtăşească cunoştinţele şi experienţele. Este cel mai divers grup din lume; fiecare persoană are o poveste de spus”, a declarat elveţianul Gianni Infantino, preşedintele FIFA.

Ediţia 2026 a Cupei Mondiale, care va include pentru prima dată 48 de echipe în 16 oraşe gazdă din trei ţări, va avea cel mai mare număr de voluntari din istoria FIFA.

Primul dintre cele 12 centre de voluntariat care vor fi folosite în timpul Cupei Mondiale a fost deschis marţi, la New York şi New Jersey. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Real Madrid a stabilit preţul lui Vinicius la 150 de milioane de euro

Clubul spaniol de fotbal Real Madrid a stabilit un preţ de 150 de milioane de euro pentru atacantul...

Taylor Fritz l-a învins pe Lorenzo Musetti la Turneul Campionilor

Tenismanul american Taylor Fritz, numărul 6 mondial, l-a învins luni pe Lorenzo Musetti, numărul 9 mondial, în două...

Portarul belgian Thibaut Courtois, indisponibil pentru meciurile cu Kazahstan şi Liechtenstein

Portarul Thibaut Courtois s-a accidentat în ultima partidă a lui Real Madrid şi a devenit indisponibil pentru următoarele...

Antrenorul Mirel Rădoi a demisionat de la Universitatea Craiova

Mirel Rădoi a demisionat din funcţia de antrenor al echipei de fotbal Universitatea Craiova, a anunţat, luni, într-o...