Hochei: ACSH Gheorgheni a câştigat în premieră Erste Liga

Data:

ACSH Gheorgheni a câştigat în premieră competiţia regională de hochei pe gheaţă Erste Liga, vineri seara, după ce a învins formaţia maghiară FTC-Telekom cu scorul de 2-1 (1-0, 0-1, 1-0), pe propriul patinoar, în ultimul meci al finalei, scrie Agerpres.

Echipa harghiteană s-a impus la general cu scorul de 4-3, după ce Ferencvaros a avut 3-1.

În primele două meciuri ale finalei, desfăşurată după sistemul cel mai bun din şapte partide, Ferencvaros a câştigat în deplasare cu 3-1 şi 2-1 (după prelungiri). Apoi, în două următoarele meciuri, de la Budapesta, ACSH Gheorgheni s-a impus cu 5-3, iar Fradi a învins cu 3-2. ACSH Gheorgheni a reuşit să revină şi să cucerească trofeul după victorii în ultimele trei partide, 5-1 (acasă), 4-3 (în deplasare) şi 2-1 (acasă).

În ultimul meci al finalei, Peter Vincze a deschis scorul pentru gazde (17:27), Ferencvaros a egalat prin Oliver Betteridge (29:34), iar golul victoriei a fost reuşit de finlandezul Matias Petteri Haaranen (43:17), naturalizat vara trecută.

Este pentru a patra oară când o echipă din România câştigă trofeul, după HC Csikszereda (2009) şi SC Miercurea Ciuc (2011, 2021, 2022). ACSH Gheorgheni a jucat prima sa finală. SC Miercurea Ciuc a pierdut trei finale, iar Corona Braşov două.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Jamal Musiala, jucătorul lui Bayern Munchen, a reluat antrenamentele

Fotbalistul german Jamal Musiala a participat joi la primul său antrenament cu Bayern Munchen după ce a suferit...

Dennis Man, nominalizat la titlul de cel mai bun jucător al săptămânii în Liga Campionilor

Atacantul român Dennis Man a fost nominalizat de site-ul UEFA la titlul de cel mai bun jucător al...

F1: Marele Premiu al Mexicului, o nouă oportunitate pentru Verstappen de a reduce diferenţa faţă de McLaren

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) are o nouă şansă de a micşora handicapul faţă de piloţii de...

Portarul Thibaut Courtois a strălucit la cel de-al 300-lea său meci pentru Real Madrid

Portarul Thibaut Courtois a disputat miercuri seara al 300-lea său meci în tricoul echipei spaniole de fotbal Real...