Serena Williams dezminte revenirea în circuitul WTA

Data:

Legendara jucătoare americană de tenis Serena Williams, care s-a retras din circuitul WTA în 2022, a dezminţit o revenire, zvon alimentat de reapariţia numelui ei pe lista jucătoarelor monitorizate de Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA), scrie AFP.

Plasarea pe această listă a ITIA, organismul responsabil pentru controalele antidoping în tenis, este o condiţie prealabilă pentru o potenţială revenire în competiţie. Williams, cu 23 de titluri de Grand Slam în palmares şi acum în vârstă de 44 de ani, a exclus o revenire, într-un mesaj postat pe reţelele de socializare.

”Dumnezeule! Nu mă mai întorc. Această frenezie este complet nebună”, a scris fosta jucătoare pe contul ei de Instagram.

”Este adevărat că este din nou pe lista de control antidoping”, a declarat Adrian Bassett, purtător de cuvânt al ITIA, pentru AFP mai devreme la Londra, ca răspuns la relatările din presă.

Serena Williams nu a mai jucat după înfrângerea în turul trei al turneului US Open din 2022, care a lăsat-o la un pas de recordul all-time de 24 de titluri de Grand Slam la simplu, deţinut de Margaret Court la feminin şi de Novak Djokovic la masculin.

După eşecul în trei seturi în faţa australiencei Ajla Tomljanovic, Williams a spus că nu vrea să folosească cuvântul ”retragere” şi a preferat să spună că ”evoluează” departe de tenis.

Sora mai mare a Serenei Williams, Venus, de şapte ori campioană de Grand Slam, s-a întors în circuit în această vară, la vârsta de 45 de ani, după o pauză de 18 luni.

Când şi-a făcut revenirea la Washington Open în luna iulie, Venus a spus că şi-ar dori ca Serena să i se alăture din circuit: ”Îi spun mereu echipei mele: singurul lucru care ar putea îmbunătăţi lucrurile este dacă ar fi aici. Întotdeauna am făcut totul împreună, aşa că, bineînţeles, îmi este dor de ea. Dar dacă se va întoarce, sunt sigură că vă va anunţa”. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Anglia a lăsat în urmă dezamăgirea de la Cupa Mondială şi a mers mai departe (Thomas Tuchel)

Anglia a trecut peste dezamăgirea din semifinalele Cupei Mondiale din America de Nord şi a făcut un pas...

Edward Iordănescu – Ieşirea de pe scenă a lui Ronaldo e tristă, pentru Messi finalul e aproape perfect

Fostul selecţioner al echipei naţionale a României, Edward Iordănescu, susţine, într-o postare pe un site de socializare, că...

MotoGP introduce o sesiune de calificări separată pentru cursele de sprint

Weekendurile de MotoGP se vor schimba începând cu sezonul viitor, odată cu introducerea unei sesiuni de calificări separate...

Antrenorul Mikel Arteta şi-a prelungit contractul cu Arsenal

Antrenorul echipei de fotbal Arsenal Londra, Mikel Arteta, care în sezonul trecut a condus clubul spre primul său...