Fotbal: Petrolul a smuls egalul cu FCSB (2-2), în Superligă

Data:

Petrolul Ploieşti a smuls egalul cu FCSB, 2-2 (0-1), sâmbătă seara, pe Stadionul ”Ilie Oană”, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal, scrie Agerpres.

FCSB a avut 2-0, prin golurile marcate de Damjan Djokovic (2), după o eroare a lui Jair, şi de Alexandru Băluţă (49), după o minge şutată în transversală de David Miculescu.

Djokovic a deschis scorul după 98 de secunde, iar Băluţă a marcat primul său gol pentru FCSB.

Petrolul a redus din diferenţă prin brazilianul Jair, din lovitură liberă de la 20 de metri (70). Portarul Ştefan Târnovanu a agăţat in extremis o minge trimisă de Gheorghe Grozav (72). La ultima fază a meciului, fundaşul sud-african Siyabonga Ngezana a avut o intervenţie imprudentă asupra lui Jair în propriul careu şi arbitrul Radu Petrescu a dictat penalty pentru gazde, transformat cu şansă de Grozav (90+7).

La Petrolul a debutat în min. 83 jucătorul georgian Ghiorghi Abuaşvili.

FCSB e neînvinsă de opt etape, în care are patru victorii şi patru egaluri, dar în ultimele sale patru meciuri a obţinut un singur succes.

Petrolul a ajuns la cinci meciuri fără înfrângere, o victorie şi patru egaluri.

FC Petrolul Ploieşti – FC FCSB 2-2 (0-1), Stadion ”Ilie Oană” – Ploieşti
Au marcat: Jair da Silva Tavares (70), Gheorghe Grozav (90+7 – penalty), respectiv Damjan Djokovic (2), Alexandru Băluţă (49).
Arbitru: Radu Petrescu (Bucureşti); arbitri asistenţi: Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti), Mihai Marius Marica (Bistriţa); al patrulea oficial: George Cătălin Găman (Craiova)
Arbitru video: Horaţiu Mircea Feşnic (Cluj-Napoca); arbitru asistent video: Doru Claudiu Lucaciu (Cluj-Napoca)
Observatori: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea) – CCA, Ion Craiu (Bucureşti) – LPF
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia

Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia, a declarat vineri directorul...

F1: Lewis Hamilton a dominat prima sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Marii Britanii

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a dominat vineri prima sesiune de antrenamente libere înaintea Marelui Premiu al Marii...

Liverpool şi-a amânat reluarea pregătirilor după decesul lui Diogo Jota

Campioana en titre a Angliei, FC Liverpool, şi-a amânat reluarea pregătirilor în vederea noului sezon după decesul atacantului...

Vingegaard se simte mai puternic ca niciodată înaintea Turului Franţei 2025

Ciclistul danez Jonas Vingegaard a declarat vineri, în ajunul startului Turului Franţei 2025 de la Lille, că se...