Fotbal: Lionel Messi, desemnat ”Sportivul anului” de revista Time

Data:

Fotbalistul argentinian Lionel Messi a fost desemnat „Sportivul anului” de revista americană Time, a anunţat radioteleviziunea belgiană RTBF, scrie Agerpres.

Time a dezvăluit marţi numele atacantului argentinian care a bulversat Liga nord-americană de fotbal (MLS) de la sosirea sa în acest campionat.

Campionul mondial, în vârstă de 36 de ani, a venit de la Paris Saint-Germain la Inter Miami în luna iulie şi a reuşit să ofere francizei din Florida, înfiinţată în 2018, primul trofeu din scurta sa istorie.

„Messi a atras atenţia lumii întregi cu superioritatea sa pe teren” la clubul al cărui preşedinte este David Beckham.

Time l-a ales pe Messi pentru a-i urma lui Aaron Judge, superstarul echipei de baseball New York Yankees.

Lionel Messi este primul sportiv din afara Statelor Unite onorat cu acest titlu, acordat pentru prima dată în 2019. În 2021, gimnasta Simone Biles a primit distincţia, după baschetbalistul LeBron James (2020) şi naţionala de fotbal feminin a SUA (2019).

În articolul publicat de Time pentru a anunţa câştigătorul, Lionel Messi a explicat că a avut de ales între Arabia Saudită din campionatul nord-american.

„Prima mea opţiune era să mă întorc la Barcelona, dar nu era posibil. Era Arabia Saudită sau MLS, iar ambele opţiuni mi se păreau foarte interesante. A trebuit să le analizez şi să mă gândesc, discutând cu familia, înainte de a mă hotărî să vin la Miami”, a conchis campionul mondial argentinian, care a primit cel de-al optulea său Balon de Aur pe 30 octombrie.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

„Mă simt foarte singur uneori”, a spus Zverev după eliminarea în primul tur la Wimbledon

"Mă simt foarte singur uneori", a declarat tenismanul german Alexander Zverev, numărul 3 mondial, după ce a fost...

Wimbledon: Un prim tur devastator pentru capii de serie

Coco Gauff, Alexander Zverev, Jessica Pegula şi Daniil Medvedev: 23 de capi de serie au fost eliminaţi în...

F1: Max Verstappen, aproape de a se alătura echipei Mercedes în 2026

Max Verstappen, pilotul olandez al lui Red Bull, câştigătorul ultimelor patru ediţii ale Campionatului Mondial de Formula 1,...

Fostul arbitru central Ovidiu Haţegan va îndeplini rolul de VAR Manager Analyst în cadrul CCA

Fostul arbitru central Ovidiu Haţegan va prelua funcţia de VAR Manager Analyst în cadrul Comisiei Centrale a Arbitrilor,...