Fotbal: FCSB a învins-o pe CFR Cluj, în play-off-ul Superligii

Data:

FCSB a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 1-0 (1-0), duminică seara, în deplasare, într-o partidă din etapa a patra a fazei play-off a Superligii de fotbal, scrie Agerpres.

FCSB a făcut un nou pas spre titlu, graţie golului marcat de Florinel Coman (16), din lovitură liberă de la 20 de metri.

FCSB a jucat foarte bine în prima jumătate de oră şi a mai avut o ocazie mare, prin Adrian Şut (12), care a tras din afara careului, dar portarul Răzvan Sava a respins mingea în transversală.

Cea mai mare ocazie a gazdelor a fost ratată de Daniel Bîrligea (73), care a şutat slab din 6 metri, portarul Ştefan Târnovanu a respins, iar atacantul clujean a trimis pe lângă.

Liderul a mai avut o ocazie bună, prin Darius Olaru (75), dar şutul său a fost respins de portarul Sava.

În final (90+9), fundaşul mauritan Aly Abeid a primit cartonaş roşu, pentru lovirea lui Octavian Popescu la o fază care a produs o încăierare la marginea terenului.

CFR Cluj a pierdut al doilea meci consecutiv acasă în play-off. FCSB a câştigat toate cele patru partide din play-off.

În meciurile directe din sezonul regulat, FCSB s-a impus cu 1-0 acasă, iar meciul de la Cluj-Napoca s-a terminat nedecis, 1-1.

FC CFR 1907 Cluj – FC FCSB 0-1 (0-1), Stadion ”Dr. Constantin Rădulescu” – Cluj-Napoca
A marcat: 
Florinel Coman (16).
Cartonaş roşu: Aly Abeid (CFR, 90+9).
Arbitru: Sebastian Colţescu; arbitri asistenţi: Valentin Avram, Andrei Constantinescu (toţi din Bucureşti); al patrulea oficial: Szabolcs Kovacs (Carei)
Arbitru video: Radu Petrescu (Bucureşti); arbitru asistent video: Alexandru Vodă (Alba Iulia)
Observatori: Octavian Şovre (Satu Mare) – CCA, Eduard Alexandru (Ploieşti) – LPF
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Max Verstappen, cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Belgiei

Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a fost cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente libere înaintea Marelui...

JO 2024: Analizele calităţii apelor Senei corespund standardelor în şase zile în perioada 17-23 iulie

Analizele calităţii apelor Senei la nivelul podului Alexandru al III-lea din Paris corespund standardelor în şase zile din...

JO 2024: Fostul mare fotbalist brazilian Zico a depus plângere după ce a fost jefuit la Paris

Fostul mare fotbalist brazilian Zico, invitat la Jocurile Olimpice de la Paris de către delegaţia ţării sale, a...

Elveţianul Sandro Schaerer va arbitra Supercupa Europei, Real Madrid – Atalanta Bergamo

Elveţianul Sandro Schaerer a fost delegat să arbitreze Supercupa Europei la fotbal, meci care le va opune pe...