Preşedintele CIO, Thomas Bach, are ‘încredere în autorităţile franceze’, după atacul contra SNCF

Data:

Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic, Thomas Bach, a declarat, vineri, că are ”deplină încredere în autorităţile franceze”, după sabotarea reţelei companiei feroviare franceze SNCF, cu puţine ore rămase până la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, transmite AFP.

”Nu, nu sunt neliniştit”, a răspuns preşedintele CIO la o întrebare a presei legată de atacul care a vizat SNCF, în timp ce asista la ştafeta torţei olimpice, în Satul Olimpic de la Saint-Denis.

”Avem deplină încredere în autorităţile franceze. Toate măsurile au fost luate, iar autorităţile franceze sunt ajutate de alte 180 de servicii de informaţii din lume”, a adăugat Thomas Bach.

Compania feroviară franceză SNCF a suferit, în noaptea de joi spre vineri, un „atac masiv” destinat să „paralizeze” reţeaua de trenuri de mare viteză (TGV), perturbând puternic circulaţia până la sfârşitul săptămânii.

În cursul nopţii, SNCF a fost „victima mai multor acte răuvoitoare simultane”, care au afectat liniile de mare viteză Atlantic, Nord şi Est, a informat operatorul feroviar într-un comunicat de presă. „Au fost declanşate incendii intenţionate, pentru a deteriora instalaţiile feroviare”, a precizat compania.

În consecinţă, circulaţia trenurilor de mare viteză pe cele trei magistrale a fost „puternic perturbată”. „Direcţionăm unele trenuri pe liniile clasice, dar va trebui să anulăm un mare număr de trenuri”, a subliniat SNCF. În schimb, magistrala TGV pe relaţia Sud-Est nu este afectată, a precizat grupul.

Într-o conferinţă de presă, directorul general de la SNCF, Jean-Pierre Farandou, a precizat că vor fi afectaţi aproximativ 800.000 de călători.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...