Tenis: Tsitsipas a câştigat turneul de la Monte Carlo

Data:

Tenismanul grec Stefanos Tsitsipas a câştigat pentru a treia oară în cariera sa turneul ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, după ce l-a învins duminică pe norvegianul Casper Ruud, cu 6-1, 6-4 , în finala acestei competiţii dotate cu premii totale de 5.950.575 de euro, scrie Agerpres.

Stefanos Tsitsipas, acum locul 12 ATP, a mai triumfat în 2021 şi 2022 la Monte Carlo. Grecul s-a impus duminică după ceva mai mult de o oră şi jumătate de joc în faţa lui Casper Ruud, locul 10 ATP. Tsitsipas, la 25 de ani, este al cincilea jucător din era Open (după 1968) care câştigă de cel puţin trei ori acest turneu, după Ilie Năstase (3), Bjorn Borg (3), Thomas Muster (3) şi Rafael Nadal (11), notează AFP.

Sâmbătă, grecul trecuse în semifinale de italianul Jannik Sinner, locul 2 ATP, omul în formă al începutului de sezon. Tot sâmbătă, norvegianul l-a învins pentru prima oară pe Novak Djokovic, numărul unu mondial, într-o reeditare a finalei de anul trecut de la Roland Garros, încheiată cu victoria sârbului.

Ruud, finalist la Roland Garros, în 2022 şi 2023, şi la US Open în 2023, ajunsese până acum o singură dată în semifinale la Monte Carlo, în 2021, când s-a înclinat în faţa rusului Andrei Rublev.
AGERPRES 

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Iga Swiatek, calificare fara emotii în sferturi la Madrid (WTA)

Poloneza Iga Swiatek, numărul unu mondial al tenisului feminin, s-a calificat luni în sferturile de finală ale turneului...

FIFA şi UEFA ameninţă Spania cu sancţiuni după ce RFEF a fost plasată sub tutela guvernului

Cotidianul AS a dezvăluit luni că FIFA şi UEFA au lansat un ultimatum către guvernul spaniol, condus de...

Tenis: Tunisianca Ons Jabeur, calificată în sferturi la Madrid (WTA)

Tunisianca Ons Jabeur, cap de serie numărul opt, s-a calificat luni în sferturile de finală ale turneului de...

Fotbal: Rubiales neagă existenţa unor nereguli în contractul Supercupei Spaniei din Arabia Saudită

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei spaniole de fotbal (RFEF), a negat, luni, că ar fi plătit comisioane...