Fotbal: Dinamo a învins-o pe Oţelul Galaţi (3-1) şi a părăsit ultimul loc din Superligă

Data:

Dinamo Bucureşti a părăsit ultimul loc din Superliga de fotbal, după ce a învins-o pe Oţelul Galaţi cu scorul de 3-1 (2-1), duminică seara, pe Stadionul Arcul de Triumf din Capitală, într-un meci din etapa a 26-a, scrie Agerpres.

Dinamo a deschis scorul rapid, prin Dennis Politic (3), din centrarea lui Hakim Abdallah. Gălăţenii au restabilit egalitatea prin Alexandru Mihai Pop (17 – penalty), după ce arbitrajul video a semnalat un fault al lui Darko Velkovski la Dragan Lovric.

Dinamo a intrat la pauză în avantaj, după golul lui Eddy Gnahore (34), din pasa aceluiaşi Abdallah. Francezul a marcat primul său gol în Superligă.

Echipa antrenată de croatul Zeljko Kopic a închis tabela prin reuşita lui Hakim Abdallah (81 – penalty), după ce Josue Homawoo a fost faultat de George Cîrjan, infracţiune semnalată de arbitrajul video.

Dinamo şi-a mai creat ocazii prin Gnahore (64), Abdallah (72) şi Antonio Borduşanu (90), în timp ce oaspeţii au avut ocazii pe final, însă portarul Adnan Golubovic a respins şutul lui Pop (90+2), iar apoi şi pe cel al lui Miguel Silva (90+3), după care Cîrjan a trimis peste poartă.

În min. 60, jocul a fost întrerupt câteva zeci de secunde din cauza unor obiecte aruncate de suporterii dinamovişti spre arbitrul asistent Ionel Valentin Dumitru.

Dinamo a jucat finalul meciului în inferioritate numerică, Homawoo părăsind terenul accidentat, după ce Kopic a epuizat schimbările.

Antrenorul Oţelului, Dorinel Munteanu, a fost eliminat în min. 75, pentru injurii aduse arbitrului asistent Andrei Constantinescu.

Dinamo a obţinut a şasea sa victorie din acest campionat, ultimele două consecutive.

Oţelul are o singură victorie ultimele şase etape, două egaluri şi trei eşecuri.

În tur, Oţelul s-a impus cu 1-0.

Dinamo Bucureşti – SC Oţelul Galaţi 3-1 (2-1), Stadion Arcul de Triumf – Bucureşti
Au marcat:
 Dennis Politic (3), Eddy Gnahore (34), Hakim Abdallah (81 – penalty), respectiv Alexandru Mihai Pop (17 – penalty).
Arbitru: Andrei Moroiţă (Ploieşti); arbitri asistenţi: Andrei Constantinescu (Bucureşti), Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa/Prahova); al patrulea oficial: Claudiu Marcu (Constanţa)
Arbitru video: Cătălin Popa (Piteşti); arbitru asistent video: Valentin Avram (Bucureşti)
Observatori: Irina Mîrţ (Bucureşti) – CCA, Eduard Alexandru (Ploieşti) – LPF
AGERPRES

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Max Verstappen, cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Belgiei

Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a fost cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente libere înaintea Marelui...

JO 2024: Analizele calităţii apelor Senei corespund standardelor în şase zile în perioada 17-23 iulie

Analizele calităţii apelor Senei la nivelul podului Alexandru al III-lea din Paris corespund standardelor în şase zile din...

JO 2024: Fostul mare fotbalist brazilian Zico a depus plângere după ce a fost jefuit la Paris

Fostul mare fotbalist brazilian Zico, invitat la Jocurile Olimpice de la Paris de către delegaţia ţării sale, a...

Elveţianul Sandro Schaerer va arbitra Supercupa Europei, Real Madrid – Atalanta Bergamo

Elveţianul Sandro Schaerer a fost delegat să arbitreze Supercupa Europei la fotbal, meci care le va opune pe...