Fotbal: CFR Cluj s-a calificat cu emoţii în semifinalele Cupei României

Data:

CFR Cluj s-a calificat cu emoţii în semifinalele Cupei României la fotbal, după ce a învins-o pe FC Argeş cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe teren propriu, în ultimul sfert de finală al competiţiei, scrie Agerpres.

Diferenţa dintre campioană şi penultima clasată, la capătul unui meci tern, cu puţine faze de poartă, a fost făcută de golul marcat de kosovarul Ermal Krasniqi (89).

În acest sezon al Superligii, CFR a dispus cu 3-1 în Gruia, la jumătatea lunii februarie, după 1-0 în deplasare, în septembrie anul trecut. Din 2008, în ultimele 11 confruntări, de fiecare dată a câştigat CFR.

În semifinale, programate pe 26 aprilie, CFR Cluj o va înfrunta pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, deţinătoarea trofeului, iar Universitatea Cluj o va întâlni pe UTA Arad.

Finala Cupei României e programată pe 24 mai.

FC CFR 1907 Cluj – FC Argeş 1-0 (0-0), Stadion ”Dr. Constantin Rădulescu” – Cluj-Napoca
A marcat: 
Ermal Krasniqi (89).
Arbitru: Marian Barbu (Făgăraş); arbitri asistenţi: Daniel Mitruţi (Craiova), Adrian Vornicu (Iaşi); al patrulea oficial: Mircea Ardelean (Arad)
Arbitru video: Rareş George Vidican (Satu Mare); arbitru asistent video: Mihăiţă Necula (Bucureşti)
Observatori: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea) – CCA, Mihai Duras (Bucureşti) – FRF
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Max Verstappen, cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Belgiei

Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a fost cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente libere înaintea Marelui...

JO 2024: Analizele calităţii apelor Senei corespund standardelor în şase zile în perioada 17-23 iulie

Analizele calităţii apelor Senei la nivelul podului Alexandru al III-lea din Paris corespund standardelor în şase zile din...

JO 2024: Fostul mare fotbalist brazilian Zico a depus plângere după ce a fost jefuit la Paris

Fostul mare fotbalist brazilian Zico, invitat la Jocurile Olimpice de la Paris de către delegaţia ţării sale, a...

Elveţianul Sandro Schaerer va arbitra Supercupa Europei, Real Madrid – Atalanta Bergamo

Elveţianul Sandro Schaerer a fost delegat să arbitreze Supercupa Europei la fotbal, meci care le va opune pe...