Finalissima Anglia – Brazilia, pe 6 aprilie, pe Wembley

Data:

Selecţionatele feminine ale Angliei şi Braziliei, campioanele Europei şi, respectiv, Americii de Sud, se vor întâlni pe data de 6 aprilie pe stadionul Wembley, a anunţat Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA), care adaptează pentru competiţiile feminine „Finalissima” lansată deja la masculin, informează AFP, citată de Agerpres.

Această partidă, denumită „Finalissima”, este organizată în cadrul acordurilor dintre UEFA şi CONMEBOL (Confederaţia sud-americană de fotbal).

Anglia a cucerit pentru prima oară titlul european, după 2-1 în finala cu Germania, în timp ce Brazilia a semnat al patrulea succes consecutiv în Copa America, după ce a învins Columbia, echipa gazdă, cu 1-0.

Prima ediţie a „Finalissima” la masculin s-a disputat la Londra în iunie şi s-a încheiat cu victoria clară a Argentinei contra Italiei (3-0).

Argentina câştigase Copa America pe 10 iulie 2021, după 1-0 cu Brazilia în finala de pe Stadionul Maracana din Rio de Janeiro, în timp ce Italia a învins Anglia cu 3-2 la loviturile de departajare (1-1 după 90 de minute şi prelungiri), în data de 11 iulie 2021, pe Wembley, în finala EURO 2020.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Pedro Rocha, desemnat în funcţia de preşedinte al Federaţiei spaniole

Pedro Rocha, inculpat în afacerea de corupţie care afectează Federaţia spaniolă de fotbal (RFEF), a fost numit, vineri,...

Elias Charalambous (FCSB) – Avem o mare motivaţie să câştigăm acest titlu de campioni

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă că jucătorii săi sunt foarte motivaţi...

România a ajuns la 80 de sportivi calificaţi la JO 2024, după ce Ebru Bolat şi-a asigurat biletul pentru Paris

Delegaţia României pentru Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie-11 august) a ajuns la 80 de sportivi, a...

Oţelul Galaţi a obţinut licenţa pentru cupele europene, Corvinul aşteaptă răspunsul UEFA

Administraţia de Licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a anunţat, vineri, pe site-ul oficial al FRF, că...