Adunarea Generală de Alegeri a Federaţiei Române de Tenis, amânată din lipsă de cvorum

Data:

Adunarea Generală Ordinară şi de Alegeri a Federaţiei Române de Tenis, programată la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti, a fost amânată din lipsă de cvorum, potrivit Agerpres.

Conform statutului FRT, pentru a fi întrunit cvorumul decizional era nevoie de două treimi din numărul total al membrilor cu drept de vot, mai exact 281. La şedinţa de joi au fost prezenţi 46 din cei 421 de membri afiliaţi, a declarat, preşedintele interimar al FRT, George Cosac.

Adunarea Generală Ordinară a fost amânată pentru, vineri, de la ora 11:00, însă alegerile pentru funcţia de preşedinte vor fi reprogramate luna viitoare. În convocatorul AG publicat pe site-ul oficial al FRT se menţionează că în cazul în care nu este întrunit cvorumul de două treimi din membrii afiliaţi cu drept de vot, alegerile pentru funcţia de preşedinte vor avea loc într-o nouă Adunare Generala programată în termen de 30 de zile.

Pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis şi-au depus candidaturile cinci persoane: George Cosac, Dumitru Hărădău, Tudor Napoleon Spartacus Iacov, Răzvan Itu şi Mihai Rusu. O a şasea candidatură, a lui Costel Curcă, a fost respinsă de Comisia pentru verificarea dosarelor candidaţilor deoarece dosarul depus nu a fost însoţit de un program scris.

Funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis este vacantă după demisia lui Ion Ţiriac din 26 iulie 2021. De la acea dată, preşedinte interimar al FRT a fost George Cosac.

Ion Ţiriac fusese ales la 19 iunie 2019 în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, cu 32 de voturi obţinute la Adunarea Generală Extraordinară de Alegeri. La momentul respectiv, el declara că va sta în această funcţie doar şase luni, perioadă în care va avea ca obiective schimbarea statutului FRT şi clarificarea situaţiei fondurilor financiare de la MTS.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Istanbul va găzdui Jocurile Europene din 2027

Oraşul Istanbul a fost desemnat oficial, miercuri, să organizeze viitoarele Jocuri Europene din anul 2027, competiţie care se...

Handbal masculin: Minaur Baia Mare şi CSM Bucureşti, în sferturile Cupei României

CS Minaur Baia Mare şi CSM Bucureşti s-au calificat, miercuri, în sferturile de finală ale Cupei României la...

David Popovici vrea o medalie la JO 2024 de la Paris

Preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, Camelia Potec, a declarat, miercuri, că David Popovici îşi doreşte...

Dinamo şi UTA, sancţionate dur de FRF

Cluburile Dinamo Bucureşti şi UTA Arad au fost sancţionate drastic, miercuri, de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române...