EURO 2024: Germania ”este marea favorită” la câştigarea turneului, consideră selecţionerul Ungariei

Data:

Selecţionerul echipei de fotbal a Ungariei, italianul Marco Rossi, a afirmat după înfrângerea formaţiei sale, că în opinia sa „Germania este marea favorită să câştige EURO”, relatează AFP.

„Am muncit, sunt mândru de prestaţia jucătorilor mei. Putem pierde contra Germaniei, care are jucători de clasă mondială”, a spus Marco Rossi la conferinţa de presă.

La Stuttgart, Germania s-a impus cu 2-0 graţie golurilor lui Jamal Musiala şi Ilkay Gundogan, un succes care le-a permis jucătorilor lui Julian Nagelsmann să se califice în optimile de finală ale EURO 2024.

„Eu le-am spus jucătorilor mei că nu avem nimic de regretat. Echipe de clasă mondială precum Germania joacă mai bine decât noi. După mine, Germania este mare favorită să câştige EURO, iar ea nu are nevoie de ajutorul arbitrului”, a adăugat Rossi.

Referitor la acţiunea care a adus deschiderea scorului, ungurii au reclamat un fault al lui Gundogan la Willi Orban pe care arbitrul olandez Danny Makkelie nu l-a fluierat, iar VAR-ul nu a intervenit.

Rossi a regretat o abordare cu două măsuri, întrucât, în opinia lui, în repriza secundă la o acţiune similară, arbitrul a acordat un fault apărării germane.

Selecţionata Germaniei s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal – EURO 2024, pe care îl găzduieşte, după ce a învins Ungaria cu scorul de 2-0 (1-0), miercuri seara, pe Stuttgart Arena, în Grupa A.

Germania, după 5-1 cu Scoţia, a câştigat şi al doilea meci din grupă, prin golurile marcate de Jamal Musiala (22) şi Ilkay Gundogan (67).

Ungaria va întâlni Scoţia, duminică la Stuttgart (22:00), în ultimul său meci din Grupă.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia

Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia, a declarat vineri directorul...

F1: Lewis Hamilton a dominat prima sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Marii Britanii

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a dominat vineri prima sesiune de antrenamente libere înaintea Marelui Premiu al Marii...

Liverpool şi-a amânat reluarea pregătirilor după decesul lui Diogo Jota

Campioana en titre a Angliei, FC Liverpool, şi-a amânat reluarea pregătirilor în vederea noului sezon după decesul atacantului...

Vingegaard se simte mai puternic ca niciodată înaintea Turului Franţei 2025

Ciclistul danez Jonas Vingegaard a declarat vineri, în ajunul startului Turului Franţei 2025 de la Lille, că se...