Brazilia a învins Elveţia cu 1-0 şi s-a calificat în optimile Cupei Mondiale

Data:

Selecţionata Braziliei s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale din Qatar, după ce a învins echipa Elveţiei cu scorul de 1-0 (0-0), pe Stadium 974 din Doha, într-un meci din Grupa G, anunță Agerpres.

Selecao a câştigat meritat, prin golul lui Casemiro (83), un meci pe care l-a controlat de la un capăt la altul.

Brazilia a ratat câteva ocazii mari de a înscrie, în timp ce Elveţia, viitoarea adversară a României în preliminariile EURO 2024, a arătat că este o echipă solidă, însă pe atac nu a reuşit să pună nicio problemă, încheind cu câteva şuturi blocate, dar niciunul la poartă sau pe poartă.

Prima repriză a fost una săracă în ocazii, Nati reuşind să absoarbă foarte bine presiunea pusă de selecţionata Canarinha. Cele două echipe au riscat puţin, la adăpostul victoriilor din prima etapă (Brazilia 2-0 cu Serbia, iar Elveţia 1-0 cu Camerun). Prima oportunitate a venit abia în min. 27, când voleul din cădere al lui Vinicius, de la circa 8 metri, la centrarea lui Raphinha, a fost respins de Sommer de la colţul scurt. Raphinha (31) a şutat de la 22 de metri, dar Sommer a fost la post.

În min. 44, înaintea unui corner al Braziliei, nocturna s-a stins pentru câteva secunde, dând emoţii celor prezenţi pe stadion.

Singurul moment în care elveţienii a creat emoţii în careul sud-americanilor a fost în min. 53, când Xhaka a trimis o centrare periculoasă, rezolvată însă de defensiva braziliană.

Brazilia, fără Neymar (accidentat), a fost aproape de deschiderea scorului în min. 56, dar Richarlison nu a ajuns la mingea a trimisă în faţa porţii der Vinicius. Vinicius Junior (64) a reuşit să marchez, după o lansare venită de la Casemiro, însă golul a fost anulat pentru ofsaid la Richarlison.

Cvintupla campioană mondială a continuat să preseze şi Bruno Guimaraes (82) l-a testat pe Sommer cu o lovitură de cap.

În min. 83, echipa antrenată de Tite a marcat singurul gol al partidei: Vinicius a combinat cu Rodrygo, acesta i-a trimis în careu lui Casemiro, iar mijlocaşul lui Manchester United a şutat fără preluare la colţ, lăsându-l spectator pe Sommer.

Brazilia a făcut spectacol până la final, iar Sommer a respins de sub transversală şutul lui Rodrygo şut din careu (87), Antony (87) a tras pe lângă poartă din marginea careului, iar Rodrygo a fost blocat salvator de Akanji la 16 metri (90+4).

Meciul Brazilia – Elveţia figura şi în programul selecţionerului naţionalei României, Edward Iordănescu, la fel ca şi celălalt joc din grupă, Camerun – Serbia (3-3). La meci a asistat şi preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, aflat în tribuna oficială în apropierea foştilor mari internaţionali brazilieni Cafu, Ronaldo şi Roberto Carlos.

Meciul de la Doha a fost al treilea dintre Brazilia şi Elveţia la Cupa Mondială, primele două terminându-se cu remize, în 1950 (2-2) şi 2018 (1-1).

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Max Verstappen, cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Belgiei

Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a fost cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente libere înaintea Marelui...

JO 2024: Analizele calităţii apelor Senei corespund standardelor în şase zile în perioada 17-23 iulie

Analizele calităţii apelor Senei la nivelul podului Alexandru al III-lea din Paris corespund standardelor în şase zile din...

JO 2024: Fostul mare fotbalist brazilian Zico a depus plângere după ce a fost jefuit la Paris

Fostul mare fotbalist brazilian Zico, invitat la Jocurile Olimpice de la Paris de către delegaţia ţării sale, a...

Elveţianul Sandro Schaerer va arbitra Supercupa Europei, Real Madrid – Atalanta Bergamo

Elveţianul Sandro Schaerer a fost delegat să arbitreze Supercupa Europei la fotbal, meci care le va opune pe...